Amfiteatrul Universității Bacău va găzdui astăzi, cu prilejul zilei de 24 ianuarie, la ora 10.00, simpozionul cu tema „Școală – Familie – Biserică”. Organizată de Consiliul Județean, Episcopia Romanului, Fundația Educațională „Ștefan Bîrsănescu”, Inspectoratul Școlar și Fundația de Științe Istorice, manifestarea se vrea o întîlnire publică pentru autorități de la toate nivelele. Lucrările vor fi susținute pe mai multe secțiuni, referitoare la Unirea Principatelor, Școala și Biserica, Școala și Familia, Educație și Învățămînt, Știință și Educație. Vor fi prezenți la aceste întîlniri Prea Sfințitul Ioachim Băcăuanul – arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului, prefectul Radu Cătălin Mardare, Neculai Lupu și Dumitru Brăneanu, președintele și vicepreședintele Consiliului Județean, inspectorul școlar general Ghiorghi Iorga, Dumitru Sechelariu, primarul orașului Bacău, Liviu Filimon, președintele Fundației Educaționale „Ștefan Bîrsănescu”, și alți invitați. (C. Gh.)
Simpozion „Școală – Familie – Biserică”
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.