~3 min lectură 0 comentarii

Simpozionul Național de Estetică și-a definitivat programul

Redacția Ziarul de Bacău

Conceput ca un proiect care urmărește reunirea anuală a unui larg colectiv de profesori universitari, cercetători de la Academia Română, esteticieni, oameni de știință din diverse domenii și reprezentanți de seamă ai culturii românești, Simpozionul Național de Estetică organizat de Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău a devenit, de-a lungul anilor, o certitudine în calendarul cultural național. Astfel, începând de miercuri, 21 noiembrie, în generoasa oază de cultură de pe strada Crângului, și nu numai acolo, se vor aduna oameni de cultură precum acad. Alexandru Surdu, prof. univ. dr. Marin Aiftincă, dr. Grigore  Smeu, acad. Alexandru Boboc, dr. Valentin  Ciucă, prof. univ. dr. Liviu Dănceanu, prof. univ. dr. Petru Bejan, prof. univ. dr. Constantin Dram, prof. univ. dr. Ștefan Munteanu, prof. dr. Ghiorghi Iorga, prof. univ. dr. Ștefan Oprea, conf. univ. dr. Mihaela Pop, dr. Grigore Leșe, dr. Virgil Ștefan Nițulescu – director general al Muzeului Țăranului Român, sculptorul Maxim Dumitraș – director al Muzeului de Artă Comparată Sângeorz-Băi din Bistrița-Năsăud, criticul de artă Pavel Șușară, sculptorii Mircea Roman și Gheorghe Marcu, Monica Morariu – consilier în cadrul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Național și Adrian Petrescu – solist al Filarmonicii „George Enescu” din București vor dezbate, timp de trei zile, pe tema „Arta și comunicarea prin artă”.
Ziarul de Bacău este partener media al Simpozionului Național de Estetică.

A XVIII-a ediție a Simpozionului Național de Estetică se va desfășura după următorul program:

ZIUA I – Miercuri, 21 noiembrie 2012
ora 17,00: Centrul de Cultură „George Apostu” Bacău
Deschiderea Simpozionului Național de Estetică
– Spectacolul cărții
– Lansarea revistei „Vitraliu”, nr. 39
– Recital instrumental susținut de Adrian Petrescu, solist al Filarmonicii „George Enescu” din București

ZIUA a II-a – Joi, 22 noiembrie 2012
ora 10,30: Universitatea „George Bacovia” din Bacău
– Conferința națională de estetică: „Arta și comunicarea prin artă (I)”
ora 17,00: Centrul de Cultură „George Apostu” Bacău
– Vernisajul expoziției de sculptură și lansarea albumului de artă Mircea Roman – „Magazia”

ZIUA a III-a – Vineri, 23 noiembrie 2012
ora 10,30 : Inspectoratul Școlar al Județului Bacău – Sala de conferințe
– Conferința națională de estetică: „Arta și comunicarea prin artă (II)”
ora 17,30: Sala „Ateneu” a Filarmonicii „Mihail Jora” Bacău
– Decernarea „Diplomei de excelență” și a „Premiului Centrului de Cultură George Apostu”
– Concert de gală – „Grigore Leșe și aromânii fârșeroți”

Liviu MAFTEI

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.