Sute de elevi si cadre didactice din invatamintul preuniversitar si universitar din tara si din strainatate vor participa la prima editie a Concursului si Sesiunii internationale de referate si comunicari stiintifice „Generatia celui de-al treilea val”, proiect initiat de Scoala „Miron Costin” Bacau, prin profesorul doctor David Aura Manuela, si Colegiul National „Ferdinand I”, prin elevul Bogdan Alexandru Petrea, plecind de la teoria lui Alvin Toffler, din cartea „Al treilea val”. Lucrarile simpozionului vor debuta joi, 8 aprilie 2010, ora 10.00, in corpul D al Universitatii „Vasile Alecsandri” Bacau. Deschiderea simpozionului va fi realizata de trupa de teatru a Colegiului Economic din Râmnicu Vâlcea. Proiectul bacauanilor, derulat in parteneriat cu trei fundatii internationale, promoveza o abordare crosscurriculara a educatiei tinerei generatii si este structurat pe doua sectiuni: prima, tip concurs, adresata elevilor din invatamintul preuniversitar (clasele II – XII) si cea de-a doua, tip simpozion stiintific, ce se adreseaza cadrelor didactice din invatamintul preuniversitar si universitar si elevilor de clasele VII – XII. Pina in prezent s-au inscris pentru a participa la simpozion peste 250 de de profesori de invatamint preuniversitar si 50 de cadre didactice universitare si peste 500 de elevi, la sectiunea concurs. In acest proiect sint implicate peste 30 de institutii, din tara si din strainatte, printre care Inspectoratul Scolar Judetean Bacau, Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacau, Universitatea „Vasile Alecsandri”, Consiliul Local Bacau, Palatul Copiilor Bacau, Complexul Muzeal de Stiintele Naturii „Ion Borcea” Bacau, Agentia pentru Protectia Mediului, Centrul Regional de Prevenire, Consiliere si Evaluare Anti-drog, Fundatia Culturala „G.M. Cancicov”, Revista de cultura „13 plus”, Revista „Atitudini” a Casei de Cultura „I.L.Caragiale” Ploiesti, Asociatia româno – franceza „Solidarite Roumaine Saint Herblain – Cleja”, „Comisia Intermediteraneana” si Fundatia „Nicolo’ Piccolomini”, precum si multe alte institutii scolare din invatamintul primar, gimnazial si liceal. Proiectul este sustinut si finantat de Consiliul Local Bacau. (Laura HUIBAN)
Lasă un răspuns