Invocate si fluturate tot mai mult in ultima vreme, ca pe un scut atoateprotector si datator de sperante si, de ce nu, certitudini, cartha drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului si statutul nationalitatilor sint asociate revendicarilor politice pe care anumite minoritati etnice europene le scot la inaintare cu intentia vadita de a-si dobindi servituti suplimentare fata de populatia majoritara alaturi de carte traiesc. Eludind, insa, cu vadita stiinta, adevaruri incontestabile continute de legile fundamentale ale statelor respective: egalitatea de drepturi si de sanse, nediscriminarea, libertatea de miscare si de actiune. Intr-un climat european comunitar care asigura promovarea, respectarea si dezvoltarea democratica a tuturor acestor valori, manifestarile de genul revendicarilor de autonomie teritoriala, administrativa, lingvistica in spatii anumit date dobindesc conotatii de o cu totul alta natura, ce deformeaza si ne indeparteaza de spiritul epocii si valentele lui. Citim, in presa de peste Prut (Jurnal de Chisinau), ca un grup de citeva zeci de protestatari, membri ai Ligii Tineretului Rus din Republica Moldova, si care se considera discriminati, a organizat un miting pentru a cere oficializarea limbii ruse. Protestatarii respectivi sustin ca mai mult de jumatate din populatia tarii foloseste aceasta limba in mod curent. Datele oficiale ii contrazic, insa, nelasind loc interpretarilor tendentioase: conform cifrelor continute de recensamintul efectuat in urma cu patru ani, in structura etnica preponderenta apartine moldovenilor, cu 78 la suta, dintre care doar 5 la suta folosesc in mod curent limba rusa, iar pina la 16 procente apeleaza ocazional la ea; le urmeaza ucrainenii – cu 8,4 la suta, si abia apoi rusii – cu aproape 6 procente. In aceste conditii, cum se motiveaza pretentiile ca rusa sa devina a doua limba oficiala a tarii?! Este de presupus ca cei din Liga s-au inspirat din revendicarile maghiarilor romani, ori dau curs indemnurilor venite dinspre Moscova, in speranta ca cererilor repetate, facute pe tonuri imperative si ultimative li se va raspunde cu diverse facilitati. Asa cum, de altfel, se petrec lucrurile pe la noi, pierzindu-se chiar masura.
In alta, sau chiar in aceeasi ordine de idei, aflam din presa occidentala ca liderii organizatiei ce reprezinta si apara interesele comunitatilor maghiare din bazinul carpatic – Consiliul pentru Autonomia Maghiara -, incearca sa gaseasca sprijinul organismelor europene de la Bruxelles pentru rezolvarea doleantelor coetnicilor traitori in Slovenia, Ucraina, Slovacia, Voivodina si, bineinteles, in Romania; unde Consiliul National Secuiesc isi inaspreste tonul discursului privind autonomia respectivului Tinut, intentionind sa organizeze chiar si un referendum pe aceasta tema in ziua scrutinului pentru Legislative, din 30 noiembrie; iar liderii UDMR pretind cu tot mai multa insistenta generalizarea invatarii limbii maghiare in teritoriile transilvane. Refuzul acestora de a vedea adevarul asa cum este, dincolo de frustrari si orgolii nationaliste, de paradoxuri politicianiste si revendicari lipsite de obiect istoric si moral, nu face altceva decit sa creeze suspiciuni, tensiuni si manifestari care produc doar vrajba si rautati cu efecte necuantificabile. Si-atunci, de ce sa nu urmam calea indemnului impacarii din zicala „aveti-va ca fratii!”?
Lasă un răspuns