Peste 1.500 de elevi de clasa a XII-a vor susține astăzi, cu începere de la ora 9,00, pretestarea probelor D și E din cadrul examenului de bacalaureat. Organizată după tipicul „maturității” propriu-zise, aceasta se va derula în șase centre de găzduite, amintim, de Colegiul Național „Ferdinand I”, Liceul Economic, Liceul Pedagogic, Grupul Școlar „Henri Coandă”, Colegiul Tehnic „Petru Poni” Onești și Liceul „Spiru Haret” din Moinești. Cît privește numărul de disciuplie la care se va ususține examen, acestea sînt în număr de opt: matematică, istoria românilor, geografia României, economia întreprinderilor, psihologie, filozofie, solicitări mecanice și limba franceză. Numărul destul de redus al acestora, dar, mai ales, decizia aiuritoare a Serviciului Național de Evaluare și Examinare de a permite participarea la simulare doar a unui eșantion de elevi. a stîrnit o avalanșă nemulțumiri în rîndul liceenilor și al profesorilor. Dincolo de acestea, însă, pretestarea de astăzi va arăta foarte clar dacă învățămîntul românesc e pregătit sau nu pentru a da „piept” cu subiectele tip teste grilă. Marea problemă ridicată de acestea ține, amintim, de lipsa copiatoarelor performante, absolut necesare în condițiile în care pentru fiecare candidat vor trebui realizate cîte patru-cinci copii, la acre se vor adăuga copiile grătarelor de evaluare, ce trebuie realizate pe folii din plastic. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns