SINAXAR

Pomenirea Cuviosului David din Tesalonic (sec. VI)

Fericitul David s-a născut și a crescut în cetatea Tesalonicului. Din copilărie și-a supus poftele trupului, cu înfrînarea și curăția, arătîndu-se ca un înger în trup. Și-a părăsit prietenii și averea, pe care a împărțit-o săracilor și a mers la mănăstirea Cunaliaton, unde s-a făcut monah. Acolo, s-a nevoit cu post și rugăciune, păzind toată fapta bună, iubind, mai ales, înfrînarea și smerenia, ca unul ce socotea că traiul îmbelșugat aduce trîndăvia sufletului, iar alergarea după laude întunecă și risipește faptele cele bune. Citind, fără odihnă, minunatele fapte și pătimiri ale Sfinților, Fericitul David se minuna de puterea credinței lor și se osîndea pe sine, socotindu-se nevrednic și slab în sufletul său. Aflînd, din acele cărți, că stăpînindu-și trebuințele trupești Sfinții dobîndeau tărie de nezdruncinat pentru sufletele lor, tînărul călugăr năzuia să le urmeze pilda, înfrînîndu-și pornirile pămîntești și căutînd a crește în dragostea pentru cele duhovnicești. Drept aceea, și-a făcut loc de ședere într-un migdal, și, din acest loc, bucura pe toți prin cuvintele sale, legîndu-se să nu coboare de acolo trei ani de zile. Și răbda, cu vitejie, gerul și viscolul, ploaia și arșița soarelui. Și, cu cît își chinuia mai mult trupul, cu atît cobora, în sufletul său, mai multă liniște și pace. Astfel, s-a îmbogățit cu lucrarea minunilor. Cînd s-au împlinit trei ani, ucenicii i-au ridicat o chilie, de unde era pentru mulți povățuitor.

Primind a merge la Constantinopol, ca trimis, cu cererea cetății sale, fericitul David a minunat pe marele împărat Iustinian prin înțelepciunea cuvîntului său și cu nepătimirea, cea mai presus de fire, a trupului său. Sfîntul și-a aflat obștescul sfîrșit pe drumul de întoarcere, cu vestea bună a dobîndirii celor cerute de tesalonicienii săi, de la împărat. (C.GHERASIM)