Pomenirea Sfîntului Mucenic Dorotei, episcopul Tirului (sec. IV)
Sfîntul Dorotei a fost urmașul Sfîntului Metodie la scaunul de episcop al Tirului, pe vremea împărăției marelui Constantin.
El a cunoscut prigoana împotriva creștinilor și n-a păstorit multă vreme, deoarece, pentru cruzimea cea cumplită a chinurilor, și-a lăsat scaunul și s-a ascuns prin locuri neștiute. Pe cînd împărățea Constantin cel Mare, s-a întors la Tir, la scaunul său, și a păstorit, aducînd pe mulți la dreapta credință. Dorotei a trăit pînă pe vremea împăratului Iulian, cel ce s-a lepădat de Hristos. Acesta, la început, pe ascuns, a poruncit să prindă pe creștini și să ucidă pe cei ce nu cinstesc idolii vechilor credințe păgîne, crezînd că astfel va zdrobi Biserica lui Hristos. Bătrînul episcop Dorotei, văzînd chinuirea cea mare, și-a lăsat, iarăși, scaunul Bisericii din Tir, fugind de groaza prigonitorilor și a luat drumul pribegiei. Ieșind el din cetatea sa, a mers în Tracia, dar nici acolo n-a scăpat de idoli, Dumnezeu chemîndu-l, astfel, la cununa mucenicească. Căci a fost prins de dregătorii lui Iulian, în cetatea Diopole, și, după ce a suferit multe chinuri și bătăi, și-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu, la 107 ani. (C.GHERASIM)
Lasă un răspuns