Sîmbătă, 6 iulie
Pomenirea Sfîntului Sisoe cel Mare (sec. V)
Cuviosul Sisoe, iubind pe Dumnezeu din tinerețe, a luat asupra sa jugul crucii și a urmat cu osîrdie lui Hristos, trăind în sihăstrie, în pustiile Egiptului. Prin smerenie și prin rugăciune, viața lui s-a asemănat cu viața îngerilor, biruind pe vrăjmașii cei nevăzuți. Pentru smerita lui cugetare, a luat atîta dar de la Dumnezeu, încît a înviat pe morți. Dintre apoftegmele lui, reținem una: „Ce voi face, părinte, că am căzut în păcat? Sfîntul Sisoe a răspuns: „Ridică-te, fiule, și te vei mîntui”. Zis-a fratele: „După ridicare, iarăși am căzut.” Sfîntul i-a spus: „Ridică-te iarăși”. Fratele a întrebat: „Pînă cînd va fi căderea și ridicarea mea?” Sfîntul Sisoe a răspuns: „Pînă ce te va ajunge și te va găsi sfîrșitul, ori în cele bune, ori în cele rele. Pînă atunci ni se cade să petrecem totdeauna în ridicare din păcate, pentru ca, în pocăință, să ne ajungă sfîrșitul”.
După ce a petrecut șaizeci de ani în pustie, Sfîntul Sisoe a simțit că s-a apropiat sfîrșitul său. Atunci, i-a chemat pe ucenici în jurul său, și, cu toate că s-a luminat și se făcuse fața lui ca soarele, le-a zis: „cu adevărat, nu mă știu pe mine, să fi atins măcar începutul pocăinței”. Cuviosul și-a dat duhul său la Domnul, într-o linște și pace desăvîșite, după care, s-au văzut niște fulgere și s-a umplut casa aceea de bună mireasmă.
Duminică, 7 iulie
Pomenirea Sfintei Mucenice Chiriachi (sec. IV)
În zilele împăratului Dioclețian, trăia un creștin, Dorotei, cu soția sa Evsevia, care a născut o fată, Chiriachi, după multe rugăciuni aduse lui Dumnezeu.Cînd a început prigoana împotriva creștinilor, atunci au fost pîrîți și părinții fetei că sînt creștini. Au venit slujitorii împărătești și luîndu-i pe toți trei, au despărțit pe fecioară de părinții ei; pe bătrîni i-au dus la Militina Armeniei, iar pe frumoasa Chiriachi au trimis-o în lanțuri la Galeriu, însoțitorul la domnie al lui Dioclețian. Acesta, văzînd statornicia în credință a fecioarei, a poruncit să fie bătută de moarte. Văzînd că nu izbutește să o înduplece să se lepede de Hristos, a lăsat-o în seamna dregătorului Ilarion al Bitiniei. Venind la judecată, chiar în templu, s-a întîmplat un cutremur mare de pămînt, idolii au căzut și s-au prefăcut în pulbere și însuși Ilarion și-a aflat, acolo, sfîșitul. Peste cîtva timp, a venit un alt dregător, care, aflînd pe fecioară întemnițată, a poruncit să se arpindă un foc mare și Sfînta să fie aruncată în flăcări. Însă, începînd atunci o ploaie mare, s-a potolit vîlvătaia și s-a stins focul, iar Chiriachi a scăpat nevătămată. Apoi, a fost aruncată la animale sălbatice, dar fiarele, simțind sfințenia ei, se gudurau ca niște miei. Mulți păgîni, văzînd lucrul acesta, de mirare, au crezut în Hristos. Dregătorul, înțelegînd că nu izbutește nimic, a poruncit ca Sfînta să fie scoasă din cetate, să-i taie capul. Iar Fecioara a cerut voie să se roage. După ce s-a rugat a povățuit pe creștinii care îi urmaseră să mărturisească și ei credința. Și, culcîndu-se pe pămînt, și-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu. Ostașii, apropiindu-se de ea ca să-i taie capul, văzînd-o moartă, s-au mirat. Atunci, s-a făcut un glas din cer către dînșii: „mergeți, fraților, și propovăduiți măririle lui Dumnezeu”, iar ostașii și călăii s-au îmblînzit, mărturisind pe Hristos. (C.Gherasim)
Lasă un răspuns