Mutarea sfîntului și întru tot lăudatului Apostol și Evanghelist Ioan Teologul
Sfîntul Ioan Teologul era din Besaida Galileii, fiu al lui Zevdei, care era pescar. Odată, pescuind pești la marea Tiberiadei cu fiii săi, a venit Iisus și, stînd pe țărm, a chemat pe fiii lui Zevedei să devină pescari de oameni. Sfîntul Ioan a fost, mai întîi, ucenic al Sfîntului Ioan Botezătorul și învățase de la acesta să creadă în Iisus, că El este Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatele lumii. Sfîntul Ioan Evenghelistul a fost unul din cei doisprezece Apostoli, aleși de Iisus, și era cel mai tînăr din ceata Sfinților Apostoli, și a trăit pînă aproape de sfîrșitul primului veac. Totodată, era unul din cei mai apropiați ai Domnului Iisus. Este ucenicul care la Cină s-a rezemat pe pieptul Domnului și cel care, atunci cînd era răstignit pe Cruce, Domnul i-a încredințat-o pe Preacurata Sa Maică. După Înălțarea Domnului la Cer, Ioan era unul din stîlpii Bisericii lui Hristos, împreună cu Sfîntul Petru și Iacov. Tradiția Bisericii spune că după moartea Maicii Domnului, Sfîntul Apostol Ioan a mers în Efes, în Asia, propovăduind credința lui Iisus. Aceeași tradiție mai spune că, din porunca lui Domițian, „Apostolul dragostei” a fost surghiunit în insula Patmos, unde a scris Evanghelia, cele trei Epistole și cartea Apocalipsei. Murind Domițian și venind împărat Nerva Sfîntul Ioan s-a întors la Efes, unde a așezat episcopi și preoți, pe care i-a învățat să păzească toate cîte le-au auzit de la dînsul.
Sfîntul Ioan a murit în pace, la Efes, în al treilea an al împărăției lui Traian, după ce a ieșit nevătămat ditrn-un cazan cu untdelemn în fierbere, la Roma.
El este singurul Apostol care a mers cu Iisus pînă la piciorul Crucii. (C.Gh.)
Lasă un răspuns