SINAXAR Botezul Domnului

Este sărbătoarea instituită în amintirea botezului primit de Mîntuitorul din mîna Sfîntului Ioan Botezătorul în apa Iordanului. În popor mai este numită și Boboteaza, un cuvînt daco-roman, creat din fuziunea unui termen slav (bogu – Dumnezeu) cu unul latin (baptizare – a boteza). Se mai numește și Epifania sau Teofania, adică Arătarea Domnului, pentru că în această zi Mîntuitorul, Care pînă aici nu se arătase, a ieșit pentru prima oară în lume. Atunci a fost mărturisit ca Mesia, atît prin glasul lui Ioan cît și prin glasul Tatăului din ceruri.

Începutul sărbătorii datează cel puțin din sec. III înainte, de cînd avem cele mai vechi mențiuni despre existența ei, fiind atestată pentru prima dată la Alexandria. În secolul IV, Epifania e singura sărbătoare pomenită, pe lîngă Paști și Rusalii. În Apus nu sînt dovezi despre ținerea acestei sărbători înainte de sec. IV. Apusenii au luat-o abia atunci de la Răsăriteni, dîndu-le în schimb sărbătoarea deosebită a Nașterii de la 25 decembrie, mai veche la apuseni. Prin acest schimb reciproc între Apus și Răsărit, cele două sărbători (a Nașterii și cea a Botezului) se generalizează treptat în toată lumea creștină.

Denumirea veche de Epifanie a rămas nu numai la ortodocșii de limbă greacă, ci și la catolici, unde sărbătoarea a devenit cu timpul (încă din sec. V), în mentalitatea populară și Sărbătoarea celor trei magi, ale căror relicve apusenii pretind că s-ar fi păstrat mai întîi la Milan, de unde ar fi fost furate și duse la Colonia (Koln), unde ar fi și astăzi.

Sărbătoarea Botezului a fost prăznuită întotdeauna cu mare pompă și solemnitate. Prin anii 400, împărații romani au interzis spectacolele din circuri în această zi. Cel mai de seamă eveniment legat de această sărbătoare în vechime era botezul solemn al celor care urmau să devină creștini, care voiau să imite astfel botezul Mîntuitorului în Iordan. Cum botezul era numit și luminare, sărbătoarea Bobotezei a mai primit și numele de sărbătoarea luminilor sau a luminării.

Încă din ajun se sfințeau apele (aghiazma mare de azi), iar pentru că cei ce trebuia să fie botezați țineau post în ajunul Bobotezei, acest obicei de a posti s-a păstrat pînă azi.

În ziua de Bobotează, preoții vesteau credincioșilor în biserici data Paștilor și cea a începutului Postului Mare.

Sărbătoarea Bobotezei a fost, alături de cea a Nașterii, una dintre cele mai populare, atît la români, cît și la celelalte popoare ortodoxe.

Ea se sărbătoarea cu deosebit fast în fiecare an, mai ales în cetatea de scaun a țării, unde sfințirea apelor din această zi (Aghiazma Mare) se făcea totdeauna de către mitropolitul țării.

Obiceiul ca preoții să meargă în ajun cu «botezul» stropind casele credincioșilor cu apa sfințită în acea zi, e destul de vechi, ca și acela de săvîrși Aghiazma Mare (sfințirea cea mare a apei) în însăși ziua Bobotezei, după Liturghie. (C.Gh.)