Sinaxar ortodox: Pomenirea Sfîntului Mucenic Vasile, preotul bisericii din Ancira
Sinaxar romano-catolic: Pomenirea Sfintei Lea
Iuțimea oamenilor este asemănătoare unei călduri puternice pe care oamenii neputînd-o suferi, fug de ea și stau la odihnă, la umbră, care nu este altceva decît blîndețea și tăcerea. Este bine pentru orice om a se depărta, ca de un fum iute, de îndrăzneala iuțimii și a mîniei și veni la tămîia cea binemirositoare, care este liniștirea. Că nimic nu strică atît de mult faptele bune ca mînia omului iute. Și nimic nu curățește sufletul cel greșit ca frica lui Dumnezeu și buna smerenie, adică a învăța cuvintele Domnului și a se într-arma adeseori cu rugăciunea. Iară iuțimea este urîtă, lucru semnalat și în cartea „Ecleziastul”: „Urît este Domnului tot cel iute la limbă și tot cel ce nu se înfrînează de la îndrăznire. Că de voi mustra pe cel fără de minte în mijlocul adunării îl rușinezi pe el, dar nu-i vei lua nebunia lui”. Tot în aceeași carte este scris: „Înțelepciunea luminează fața omului, iar fața celui fără de rușine urîtă va fi.” Sfaturi asemănătoare sînt date și în cartea „Proverbelor” unde se zice: „Leapădă de la tine iuțimea și cuvintele cele de ocară!” Și iarăși: „Cela ce laudă cu mare glas pe prietenul său nu se deosebește cu nimic de cel ce îl blesteamă”. Tot aici ni se mai spune: „Cel ce-și păzește gura sa, își păzește sufletul său de necaz”.
Trebuie să ne străduim, cu tot sufletul, ca să nu dăm loc să ne
stăpînească pe noi îndrăzneala cea rea, care distruge toate
roadele cele de faptă bună ale omului. Că a se înălța cu
îndrăzneala, este neplăcut lui Dumnezeu și la oameni. Cunoscînd aceasta, marele împărat și prooroc David zicea: „Bine este mie că m-ai smerit, ca să mă învăț îndreptările Tale” (Ps. 118, 71). Iar Sfîntul Apostol Pavel a zis: „Datu-mi-s-a mie un ghimpe în trup, un înger al satanei, să mă bată peste obraz, ca să nu mă trufesc”. Același apostol mai spune: „Cine se va lăuda că are inima
curată înaintea Domnului? Sau cine va îndrăzni înaintea Lui să
zică: Sînt drept?” Mîntuitorul Iisus Hristos, cînd a îndrăznit Petru
de a zis: ” Milostive Doamne, nu va fi ție una, ca aceasta,” l-a certat
pe el, zicîndu-i: „Mergi înapoia Mea, satano!” Iar, fiind întrebat,
după învierea Domnului: „Petre, oare Mă iubești tu pe Mine?”. Cu
toată dăruirea, Petru a răspuns: „Adevărat este, Doamne, Tu știi că
Te iubesc!”
Poveste un sfînt părinte: șezînd eu odinioară în chilia mea și lucrînd
lucrul mîinilor mele, cîntam Psaltirea pe de rost și am văzut un copil
de turc, intrînd pe ușile mele, îmbrăcat în haine lăutărești și cu
ciucuri. Și, stînd înaintea mea, a început a juca în vreme ce eu
cîntam Psaltirea și dormitam. La un moment dat, mi-a zis mie:
„Moșule, oare îți joc bine?” Și iarăși îmi zicea: „Oare îți plac eu ție și-
ți place și cum joc?” Nerăspunzînd cu nimic către dînsul, mi-a zis
mie: „Socotești, călugăre, că faci mare lucru în viața ta? Dar, de
vreme ce faci aceasta cu lenevire, că citești și greșești în Psalmul
67, pentru aceea am îndrăznit de am intrat la tine.” Iar eu, sculîndu-
mă, zicea bătrînul, m-am închinat lui Dumnezeu și am început a
zice: „Să se scoale Dumnezeu și să se risipească vrăjmașii Lui!”
(Ps. 67, 1) Și atunci îndată s-a stins. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns