Pomenirea Sfinților Mucenici Hrisant și Daria
Sfîntul Hrisant era din Alexandria Egiptului, om de neam domnesc, însă păgîn. Avînd înclinație spre studiu, Hrisant a studiat toată filosofia din vremea lui, dar s-a aplecat și asupra cărților Evangheliei și ale Apostolilor. El l-a alesca dascăl pe Carpofor preotul, pe care l-a descoperit că trăia ascuns în munți. La șapte zile după ce a primit Botezul, Hrisant, întărit în credință, a început a propovădui în popor pe Hristos. Tatăl său l-a certat și l-a închis în casă, dar cu toate mustrările Hrisant nu s-a lepădat de credință. Neputînd să-l întoarcă, l-a obligat să se căsătorească cu o fecioară din Atena, Daria, cu gîndul ca aceea să-l facă să renunțe la Hristos. Însă Daria s-a lepădat și ea de păgînătate și a primit Sfîntul Botez. Ducînd o viață sfîntă, cei doi au stîrnit mînia păgînilor din Roma, care s-au plîns guvernatorului. Acesta, în timpul judecății, a rămas surprins de înțelepciunea celor doi și s-a botezat împreună cu toți ostașii săi. Ajungînd vestea la împăratul Numerian, acesta a dat poruncă să fie uciși cu toții. Soldaților li s-au tăiat capetele, iar Hrisant și Daria au fost aruncați într-o groapă și înmormîntați de vii. Moaștele lor au fost puse, pe vremea împăratului Constantin cel Mare în catacombele de pe calea Salaria din Roma.
Sinaxar romano-catolic
Sfîntul Iosif, soțul Preacuratei Fecioare Maria
Viața Sfîntului Iosif ne este cunoscută numai din cîteva însemnări scurte din Evangheliile lui Matei și Luca. Scrierile spun că Iosif cobora din neamul regelui David: „Iosif, fiul lui David”, cum l-a numit și îngerul care îl încuraja să accepte situația neobișnuită a logodnicei sale Maria. Îndată după logodnă, Iosif, cu toate că nu avea nici o îndoială asupra nevinovăției soției sale, se gîndea „să o părăsească în ascuns”. Aceasta pentru că „fiind un om drept”, nu voia să dea ocazie la bănuieli și nici să acopere cu prezența sa un fapt inexplicabil. Situația neclară și tulburătoare a lui Iosif a fost rezolvată prin intervenția unui înger trimis de sus. După fuga în Egipt și celelalte episoade din viața lui, se pare că Evanghelia și-a luat rămas bun de la Iosif, reținînd icoana vie a Sfintei Familii din Nazaret, în mijlocul căreia Iisus a crescut „în înțelepciune, în vîrstă și în har”. Probabil, a sfîrșit viața pămîntească înainte ca Iisus să fi început activitatea lui publică, după ce a împlinit extraordinara misiune de a fi tată purtător de grijă al Mîntuitorului întregului neam omenesc. Comemorarea și cinstirea publică a amintirii sale a început abia în secolul al IX-lea. Papa Pius al IX-lea l-a declarat pe Sfîntul Iosif, în secolul XIX, patron al Bisericii universale. (C. Gh.)
Lasă un răspuns