Pomenirea Sfîntului Gherasim de la Iordan
Cuviosul Gherasim era originar din părțile Lichiei. Din tinerețe a intrat în monahism și s-a dus în cea mai adîncă pustie a Tebaidei, din Egipt. După o vreme, s-a întors la Lichia. Apoi, a plecat în Palestina și s-a retras în pustia Iordanului, unde a ridicat și o mănăstire. Acolo trăiau o viață foarte aspră 70 de oameni. Starețul, Sfîntul Gherasim, în Postul Mare nu gusta nimic pînă la ziua Învierii, întărindu-și trupul și sufletul cu Sfînta Împărtășanie. Lui i-a slujit și un leu, pe care sfîntul l-a vindecat, după ce suferise de pe urma unei răni. După ce Cuviosul a murit și a fost îngropat, leul nu a voit să mănînce nimic, ci s-a dus la mormîntul lui și a rămas acolo pînă cînd a murit și el.
Sinaxar romano-catolic
Pomenirea Sfîntului Cazimir
Sfîntul Cazimir a fost fiul regelui Cazimir al IV-lea al Poloniei. Angajat în politica de expansiune, regele Cazimir a încredințat fiului său sarcina de regent al Poloniei. Tînărul principe, deși bolnav de tuberculoză, și-a îndeplinit misiunea cu cinste, ducînd o politică inteligentă, fără a se lăsa amețit de seducțiile puterii. A slujit cu credință țara, dar nu a cedat atunci cînd tatăl său i-a propus să ia în căsătorie pe fiica regelui Frederic al III-lea, pentru ca, prin această căsătorie, să lărgească granițele regatului. Principele Cazimir, deși de o frumusețe extraordinară, admirat de toți și dorit de soț de multe tinere din familiile princiare, și-a păstrat inima sa numai pentru Preacurata Fecioară Maria. S-a stins din viață în 1484, după împlinirea vîrstei de 25 de ani, iar în 1521, papa Leon al X-lea l-a ridicat la cinstea sfintelor altare și l-a declarat patron al Poloniei și al Lituaniei.
Lasă un răspuns