Sinaxar ortodox: Pomenirea Sfîntului Ioanichie cel Mare

Sinaxar romano-catolic: Pomenirea Sfîntului Carol Boromeu

învățătura Sfinților părinți despre minciună: „Este trebuință de multă trezvie, ca să nu fim furați de minciună. Căci, mințind, nimeni nu se face părtaș lui Dumnezeu și mincinosul este străin de El. Căci este scris: «Toată minciuna de la diavolul este». Și, iarăși: «Mincinos este și tată al minciunii». Așadar, pe diavolul îl numește mincinos. Căci adevărul este Dumnezeu, că însuși zice: «Eu sînt Calea, Adevărul și Viața». Deci, vedeți de cine ne despărțim. Și vedeți de cine ne lipim cu minciunile: este arătat că de cel viclean. în schimb, dacă dorim să ne mîntuim cu adevărat sîntem datori să iubim adevărul, cu toată puterea și cu toată sîrguința și să ne păzim de toată minciuna, ca nimic să nu ne despartă de adevăr și de viață.
Trebuie să știți că sînt însă trei deosebiri și feluri de minciună. Este minciuna de gînd, este cel ce minte cu cuvîntul, este încă și cel ce și cu viața lui minte. Cel ce minte, din gîndul său este cel ce primește păreri. De vede pe cineva grăind cu aproapele său, gîndește și zice: «De mine grăiesc». Iar de va lăsa vorba, iarăși gîndește: «Pentru mine au lăsat vorba». Și toate le minte cu gîndul. Gîndește de asemeni și la clevetiri de bătaie, de osîndire, de a face război. Că nu poate pomul rău să facă roade bune. Iar dacă voiești cu adevărat a te îndrepta pe tine însuți, pune începătură de pocăință și nu te tulbura.”
Povestea unul dintre sfinții părinți că un cărturar antiohian a venit la un părinte zăvorît și-l ruga să-l primească și să-l facă monah. Iar călugărul i-a spus: „Dacă voiești să te primesc, vinde-ți toată averea și o dă la săraci, după porunca Domnului, și te voi primi pe tine”. Ducîndu-se, îndată a făcut așa. După aceasta, i-a grăit altă poruncă, zicîndu-i: „Oare, te vei putea păzi ca să nu vorbești?” Iar el a făgăduit să facă așa și a petrecut cinci ani, negrăind. Apoi au început alții a-l slăvi. Iar părintele său i-a spus: „Nu-mi este de trebuință, dar te voi slobozi în Egipt, la o viață de obște”, și l-a slobozit ca să vadă, dacă va începe a vorbi sau nu. Acela a săvîrșit porunca și n-a grăit nimic. Părintele acela care-l primise, voind să-l ispitească de este mut sau nu, l-a trimis pentru răspuns, peste un rîu mare, în vreme de puhoi, ca, de nevoie, să zică: „Nu pot trece”. Și a trimis
alt frate după el, ca să vadă ce va face. Iar el, cum a venit la rîu, neputînd să-l treacă, și-a plecat genunchii la rugăciune și a venit un crocodil, l-a luat și l-a dus de cealaltă parte. Iar dupa ce și-a făcut porunca, a venit la rîu și iarăși l-a luat crocodilul și l-a adus în aceasta parte. Iar fratele cel trimis dupa dînsul a spus acestea părintelui și fraților și s-au minunat. După aceea, a trecut ceva și a răposat monahul. Părintele acela către care fusese trimis el dincolo de rîu a trimis veste: „Măcar că ai trimis un mut, însă îngerul lui Dumnezeu era”. Atunci, părintele cel zăvorît i-a spus adevărul:
„Nu era mut, ci chiar prea vorbăreț, numai că, păzind porunca pe care i-o dădusem mai dinainte, a petrecut așa”. Și auzind aceasta, toți s-au minunat. (Constantin GHERASIM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!