Sinaxar romano-catolic: Sfîntul Ioan al Crucii
Se apropie sfîrșitul și marea mînie a lui Dumnezeu stă deasupra
capetelor noastre, „să stăm bine, să stăm cu frică”. Să luăm aminte,
să nu ne înșelăm singuri, spunînd că Dumnezeu este doar binevoitor
și multmilostiv și că nu ne va pedepsi dacă păcătuim și călcăm
poruncile Sale. Să nu ne înșele și pe noi vrăjmașul cel preaviclean
precum I-a înșelat și pe protopărinții noștri de i-a făcut rătăciți și
neascultători ai poruncii lui Dumnezeu și fugari din Rai. Să nu rătăcim,
căci „dacă s-a adeverit cuvîntul grăit prin îngeri și orice călcare de
poruncă și orice neascultare și-a primit dreapta răsplătire, cum vom
scăpa noi, dacă vom fi nepăsători la astfel de mîntuire?”, spune
Sfîntul Apostol Pavel, gura Domnului. Dumnezeu este binevoitor și
multmilostiv, dar este și drept. Ca multmilostiv, dăruiește binefaceri,
miluiește, îi rabdă pe păcătoși, iar ca drept, ceartă și pedepsește pe
călcătorii poruncilor dumnezeiești. Helvetica-R
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.