Sinaxar ortodox: Sfînții Ioachim și Ana

Administrator

Sinaxar romano-catolic: Sfîntul Petru Claver

Fericiți sînt aceia ce au în inima lor ca ax pe Hritos și se rotesc bucuroși în jurul Numelui Lui celui sfînt, zicînd neîncetat cu mintea: „Doamne, Iisuse Hristose, Fiul lui Dumnezeu, miluește-mă”. Liniștea aduce foarte repede și liniștea lăuntrică în suflet, prin nevoință și rugăciune neîncetată, și atunci omul nu este stînjenit de neliniștea exterioară pentru că, de fapt, numai trupul i se află pe pămînt, iar mintea sa în cer. în această situație, în mod firesc, se aflau Sfinții Părinți, oameni nemateriali, care nu se deosebeau aproape cu nimic de îngeri, deoarece și aceștia se aflau în cer zi și noapte, rugîndu-se neîncetat cu mintea. însă inima cea robită de lumea cea deșartă face și sufletul atrofiat, și mintea întunecată și, deși se vede unul ca acesta că este om, în esență însă nu este decît un avorton duhovnicesc. Privegherea cu rugăciune dă sănătate și viață în dezvoltarea duhovnicească, deoarece curăță și subțiază mintea, smerește trupul nedisciplinat, încălzește inima cu dragoste față de Dumnezeu și ajută sufletul să primească harul dumnezeiesc. Rugăciunea de noapte ajută mult mai mult decît rugăciunea zilei, precum ajută mai mult plantelor ploaia de noapte decît cea de zi. Cei ce se nevoiesc rugîndu-se cu priveghere, deși îi fură puțin somnul, mișcă mai mult pe Dumnezeu decît cei ce se satură de somn și nu moțăiesc. Iar cei ce adorm în strană sînt de mii de ori mai buni decît cei ce dorm în pat. Așadar nu trebuie să ne istovim toate puterile noastre în lucruri deșarte, care într-o zi vor deveni prag, și să-i dăm lui Dumnezeu doar oboseala și căscăturile noastre, ca și jertfa ce a adus-o Cain. (Constantin GHERASIM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.