Sinaxar romano-catolic: Sfîntul Ioan Gură de Aur
Cel care cere smerenie de la Dumnezeu, dar nu primește pe omul pe care i-l trimite Dumnezeu ca să îl smerească, nu știe ce cere, deoarece virtuțile nu se cumpără ca alimentele de aprozar sau supermarket, cîte kilograme voim, ci ne trimite Dumnezeu oameni ca să ne încerce, să lucrăm, să cîștigăm și să ne încununăm. Cel ce se pleacă cu smerenie și primește loviturile de la ceilalți alungă propriile sale umflături, se înfrumusețează duhovnicește ca un înger, și astfel făcîndu-se încape pe poarta cea strîmtă a raiului. Fericit este omul acela ce și-a curățat umflăturile sale și călătorește pe calea Domnului cea cu scîrbe cu greutate străină, lăsînd pe oameni liberi să-i împletească cununi nevestejite prin clevetiri, deoarece unul ca acesta se vede că are smerenia cea curată, care nu cercetează ce zic oamenii, ci ceea ce va spune Dumnezeu în ziua Judecății.
Cel ce vorbește rațional celui iubitor de judecată sau celui puțin la minte și are pretenția de a afla înțelegerea de la ei dovedește că nici el însuși nu stă bine, deoarece perversitatea e mai rea decît puținătatea de minte, mintea sa fiind întunecată de răutate și egoism. însă cei ce au smerenie, au și bunătate și iluminare dumnezeiască și nu se poticnesc niciodată în călătoria lor duhovnicească de cursele celui viclean.
De cele mai multe ori noi înșine pricinuim cele mai multe ispite cînd ne amestecăm în treburile altora, cînd vrem să ne înălțăm pe noi înșine. Nimeni nu urcă la cer printr-un urcuș lumesc, ci prin cel duhovnicesc. Cel ce călătorește pe jos călătorește totdeauna cu siguranță și nu cade niciodată. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.