Sinaxar romano-catolic: Sfîntul Vincențiu de Paul
Dacă vreodată gîndurile spurcate îți tulbură mintea să nu deznădăjduiești, ci să-ți aduci aminte de îndurările lui Dumnezeu. Pentru că un căpitan de corabie nu e mustrat pentru că a lăsat valurile să lovească în corabia sa, ci pentru că s-a lenevit și nu s-a luptat împotriva valurilor și n-a scăpta la limanul ce sta înaintea sa. Iar îndurările lui Dumnezeu sînt limanul acesta. Dacă vrăjmașul ridică împotriva noastră tulburare de gînduri necurate, pe care ne este rușine a le pomeni, și ne zice: „ai pierit nu mai este, pentru tine, nici o nădejde de mîntuire”, vrînd să ne cufunde în deznădăjduire, tu să nu te încrezi în cele zise de el, ca să nu-ți sperii sufletul. Ci, cu cît îngreuiază sufletul tău cu deznădejdea, cu atît noi să-l ușurăm cu nădejdea celor ce vor să fie, aducîndu-ne aminte de îndurările lui Dumnezeu. Cînd zic diavolii către noi: ai pierit, nu mai poți să te mîntuieși, noi să zicem către ei: avînd pe Dumnezeu îndurat și îndelung-răbdător, nu vom deznădăjdui de mîntuirea noastră.
Nu este nici o patimă din care vrăjmașul să aibă atîta cîștig, precum este patima deznădăjduirii. Din cauza ei se întîmplă sinuciderile, omorurile și lepădările de credință. Iar dacă unii deznădjuiți nu se omoară singuri trupește (adică nu se sinucid), aceasta se datorează mai mult împrejurărilor, însă ei sufletește sînt morți înainte de mormînt. Căci deznădejdea este moartea duhovnicească, de vreme ce omul își întoarce fața de către ajutorul lui Dumnezeu și se dă în stăpînirea celui rău. „Cel care deznădăjuiește își ucide singur sufletul său”, spune Sfîntul Ioan Scărarul. Toate păcatele aduc dușmănie între om și Dumnezeu. Sînt însă păcate mai grele, care se cheamă păcate de moarte și anume: Mîndria, Iubirea de arginți, zavistia, curvia, lăcomia pîntecelui, mînia și trîndăvia. Sînt păcate de moarte, pentru că sînt împotriva celor două porunci din Sfînta Evanghelie (a iubi pe Dumnezeu și pe aproapele) și ele pricinuiesc moarte sufletului, adică osînda veșnică. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.