Sinaxar romano-catolic: Sfîntul Apostol Bartolomeu
Să ai totdeauna mintea la Dumnezeu, în somn și în stare de veghe,
la mîncare și în vorbiri, în lucrul mîinilor și în orice altă faptă, după
cuvîntul Proorocului: „Am văzut pe Domnul înaintea mea pururea.”
Dar să te socotești mai păcătos decît orice om. Petrecînd timp
îndelungat în acest gînd, se va ivi în înțelegerea ta, o luminare vie,
asemenea unei raze de lumină. Și cu cît o vei cere mai mult, cu mai
multă luare aminte și cu o cugetare neîmprăștiată, cu osteneală
multă și cu lacrimi, cu atît ți se va arăta mai strălucitoare. Iar,
arătîndu-ți-se, o iubești și, iubind-o, te curățești. Iar pe cel ce-l
curățește, pe acesta îl face în chipul lui Dumnezeu, luminîndu-l și
învățîndu-l să deosebească binele de rău. Dar să știi că e nevoie de
multă osteneală, ajutată de Dumnezeu, ca să se sălășuiască
aceasta în sufletul tău și să lumineze în el, ca luna întunericul nopții.
Mai trebuie să iei seama și la lupta cu gîndurile de mărire deșartă și
de închipuire de sine; și să nu osîndești pe cineva, văzîndu-l că face
ceva ce nu se cuvine. Că dracii, văzînd sufletul curățit de patimi și
de ispite, prin sălășuirea harului, aruncă în ele unele ca acestea.
Dar ajutorul lui Dumnezeu să fie în tine, împreună cu pocăința
neîncetată și cu copleșire de lacrimi. Ia seama, însă, să nu pătimești
ceva din multa bucurie și pocăință. De aceea, să nu socotești că
acestea sînt din osteneala ta și nu din darul lui Dumnezeu. Că
atunci se vor lua de la tine și le vei căuta mult în rugăciune și nu le
vei afla; și vei cunoaște ce dar ai pierdut. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.