Sinaxar ortodox: Sfîntul Mucenic Grigorie Luminătorul

Sinaxar romano-catolic: Sfîntul Ieronim

Trăind în păcat, omul se izolează, se cunoaște numai pe sine însuși și face din sine însuși centrul întregii existențe. Cu cît se cufundă mai mult în păcat, cu atît prăpastia între timp și veșnicie devine mai mare în conștiința și în inima lui. întors către lumea din afară, omul păcatului simte și vede o îngrozitoare ruptură între el însuși și ceilalți oameni, între el și celelalte ființe. Cufundat într-o izolare egoistă tot mai adîncă, el pierde treptat-treptat simțămîntul atoateunității neamului omenescu, pînă ce-l pierde cu desăvîrșire. Prăpastia dintre el și întreaga creație devine tot mai adîncă și de netrecut. El nu se mai vede decît pe sine însuși și pe nimeni altcineva și nimic altceva, nici deasupra, nici în jurul lui. Totul în el nu mai e decît el însuși, impostor mizerabil al divinității întronizat pe cloaca lui. De aici vine și faptul că există atît de mulți oameni cu gînduri meschine, cu simțăminte mici, care nu pot să iasă din ei înșiși și să ajungă la altul. Schilodite și mutilate de iubirea de sine, gîndurile și simțămintele egoismului nu mai recunosc nici omul, nici pe Dumnezeu, pentru că nu mai ajung la ceea ce este veșnic și la ceea ce este divino-uman. O prăpastie tragică se deschide în gînduri, în simțăminte, în viață: o sfîșiere blestemată în conștiință, în inimă, în suflet, o ruptură ce pustiește, ca în Faust, chipul său de om: „Două suflete locuiesc în pieptul meu” (Goethe, Faust). Sfîntul Macarie Egipteanul scrie că păcatul este în om ca „un alt suflet cu sufletul”. (Constantin GHERASIM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!