Sinaxar romano-catolic: Sfînta Regina
Să nu disprețuiești Biserica, Maica ta, cea care te mîntuiește; mergi deseori la biserică la vremea dumnezeieștilor slujbe, stai smerit, ascultă, cugetă, sau citește și cîntă. Dacă nu te vei apropia acolo de Biserică și, prin ea, de Dumnezeu, vei rămîne străin și de ea, și de Dumnezeu, iar după moarte, Dumnezeu nu te va primi la El, iar sfinții Săi se vor lepădat de tine, ca de unul străin cu duhul de ei și cu starea inimii și a gîndurilor. Atunci vei fi izgonit într-o țară străină, într-un loc întunecos și în care arde foc nedomolit, locul duhurilor căzute și al sufletelor omenești nepocăite. Fii înțelept, ca să nu cazi pradă vicleniei diavolului și să fii vrednic de marea ta chemare.
Aparții Bisericii lui Dumnezeu sau obștii credincioșilor în Hristos; această Biserică este Trupul cel Unul al lui Hristos și Hristos Dumnezeu este Capul ei. Ești un membru vrednic al acestei obști, duci oare o viață sfîntă, te căiești neîncetat, cauți să-ți îndrepți inima și viața, năravurile, gîndurile, simțămintele, intențiile, năzuințele, întreaga ta purtare? Ești un mădular al ei viu sau mort? Oare te vor primi sfinții, cînd vei trece din această viață vremelnică la cea veșnică? Nu te vor lepăda ca pe un mădular putred, urît mirositor, netrebnic? Nu va fi partea ta cu cei lepădați de Dumnezeu? – Grăbește-te să mai îndrepți ceva, să-ți îndrepți toată purtarea. Ți s-a dat vreme pentru aceasta. Lucrarea mîntuirii sufletelor noastre este un lucru foarte mare și foarte înțelept și acest lucru, această artă trebuie învățată de la cei care au descoperit și au împlinit acest lucru. Dar acest lucru al mîntuirii, al pocăinței se descoperă cu deosebire sfinților, ca unii ce s-au străduit îndeosebi, să și-o însușească și înfăptuiască, într-un chip plăcut lui Dumnezeu și mîntuitor sufletului. Sfinții ne-au lăsat această moștenire duhovnicească, această artă a pocăinței și mîntuirii prin Biserica Ortodoxă, așezînd în ea, ca într-o visterie sigură, toată înțelepciunea lor, cuvîntul lor, strădania, iscusința și experiența lor. De la ea trebuie să învățăm pocăința și mîntuirea. și au împlinit acest lucru. Dar acest lucru al mîntuirii, al pocăinței se descoperă cu deosebire sfinților, ca unii ce s-au st
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.