Pomenirea Sfîntului Antonie cel Mare (sec. IV)
Sfîntul Antonie era originar din Haracleopolis, din Egiptul de Sus. A învățat din copilărie credința în Hristos. La vîrsta de douzeci de ani, în urma morții ambilor părinți, a rămas moștenitorul unei impresionante averi. Auzind într-o biserică Evanghelia prin care Mîntuitorul l-a învățat pe tînărul bogat calea mîntuirii, a împărțit toată avuția săracilor și s-a retras în mănăstire. În scurt timp, s-a retras în pustie, și după douăzeci de ani de rugăciune, învățat de Dumnezeu, s-a reîntors între oameni. „Nimic din lume să nu cinstiți mai mult decît dragostea lui Hristos. Ostenelile de aici se vînd cu preț veșnic. Oricît ar fi greu, să nu ne întristăm ca și cum am pieri, să îndrăznim și să ne bucurăm ca niște mîntuiți, că Dumnezeu este cu noi”, spunea el.
În timpul prigoanelor contra creștinilor, venea în Alexandria împreună cu ucenicii săi, mărturisindu-l pe Hristos, dar Dumnezeu a rînduit ca el să fie cruțat. Cînd Constantin cel Mare i-a cerut sfatul, Sfîntul Antonie l-a rugat să fie iubitor de oameni, de dreptate și de cei săraci. Marele pustnic a trăit o sută cinci ani, făcînd numeroase minuni și ajutînd pe toți cei care îi căutau. Mormîntul lui nu este cunoscut de nimeni. Viața i-a fost scrisă de Sfîntul Atanasie cel Mare și a fost tradusă și în limba română, într-un volum din colecția „Părinți și scriitori bisericești”. (C. Gh.)
Lasă un răspuns