Cei ce trăiesc simplu, cu gînduri bune, își spun toate gîndurile lor și, din multa lor smerenie, cred că nu au nici un bine, deși viețuiesc cu un suflet mare. Dacă se smerește cineva înaintea omului smerit și sensibil se folosește mult, în timp ce dacă te smerești înaintea omului care nu cunoaște smerenia, cerîndu-i sfat sau spunîndu-i căderile tale, îl faci mai mîndru și mai nerușinat. Omul ce nu are smerenie și gînduri bune este plin de nedumeriri și de semne de întrebare. Omul smerit și binevoitor, fiindcă are curățenie sufletească și liniștea interioară și exterioară, are și adîncime duhovnicească și vede în profunzime rațiunile dumnezeiești.
Cel mîndru, pe lîngă faptul că este întunecat, este mereu tulburat și lăuntric și în exterior, și din ușurătatea egoismului său stă întotdeauna la suprafața lucrurilor, neputînd înainta în adînc, unde se află mărgăritarele dumnezeiești, ca să se îmbogățească duhovnicește.
Omul poate minți în trei feluri: unul minte cu cugetul, altul minte cu cuvîntul, iar altul minte cu toată viața lui. Cel ce minte cu cugetul este cel care are bănuială. Unul ca acesta vede pe cineva vorbind și crede că e vorba despre el. Iar de va vedea că a contenit a vorbi, iar bănuiește că din pricina lui a tăcut. Dacă cineva-i va zice vreun cuvînt, bănuiește că a spus așa pentru a-l întrista. Cu alte cuvinte, are bănuială în permanență asupra vecinului, zicînd că pentru el a făcut aceasta, pentru el a zis aceea, și pentru aceasta a făcut aceea. Astfel se poate defini cel ce minte cu cugetul, pentru că nu gîndește nici un adevăr, ci la toate are bănuială. De aici se nasc iscodirile, grăirea de rău, neascultarea, vrajba și osîndirea. Unuia ca acesta de i se va întîmpla vreodată să i se adeverească bănuiala în vreun lucru, zice, ca și cînd ar avea dreptate: de aceea iscodesc orice, ca aflînd greșeala pentru care sînt defăimat să mă folosesc, în sensul să o părăsesc. Această începere este de la diavolul căci de la minciună a început: că neștiind a bănuit ceea ce nu știa. Cum ar putea pomul rău, să facă roadă bună? Iar de voiește cineva cu adevărat să se îndrepteze, cînd îi zice fratele: nu face aceasta, sau de ce ai făcut aceasta, să nu se tulbure, ci să-i mulțumească, și așa se va îndrepta. De va vedea Dumnezeu cugetul lui, nu-l va lăsa niciodată să se amăgească, ci va trimite pe cel ce poate să-l îndrepteze. Iar a zice că pentru a mă îndrepta cred bănuielilor mele, aceasta este o îndreptare a diavolului, care voiește să-l înșele. (Costantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.