Pomenirea Sfintei Mucenițe Agata
Sfînta Agata era originară din Sicilia, dintr-o familie bogată și creștină. Bogățiile sale, precum și extraordinara sa frumusețe au atras atenția consulului Quintilian, care a cerut-o de soție. Însă, Agata își dăruise viața lui Hristos. Consulul, hotărît să-și ducă planul la îndeplinire, a apelat la serviciile unei femei ușuratice, care a încercat fără folos să o apropie de cel care-i cerea mîna. Quintilian nu s-a resemnat și a trecut de la iubire la ură. În timpul prigoanei declanșată de împăratul Decius, consulul a anunțat că Agata este creștină și a poruncit să fie adusă la judecată. Sfînta a rămas nestrămutată în convingerile sale, pentru care a fost supusă la numeroase chinuri. Păgînii i-au tăiat sînii, însă Dumnezeu a vindecat-o într-o noapte. Atunci, au tîrît-o pe cioburi ascuțite și au ars-o cu cărbuni aprinși. Fără nici un rezultat, fiind aruncată în temniță, Sfînta Agla și-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu.
În secolul V, papa Simacus i-a dedicat o bazilică în Roma, pe calea Aurelia. (C. Gh.)
Lasă un răspuns