Sinaxar ortodox: Soborul Sfinților slăviți șaptezeci de Apostoli.

Sinaxar romano-catolic: Sfînta Angela din Foligno

Un oarecare bărbat, cu numele Isidor, din tagma dregătorilor cetății Alexandria, s-a lepădat de lume și a venit la mănăstire. Cînd l-a văzut, starețul mănăstirii, a rămas mirat deoarece l-a găsit foarte pornit la rău și crud, cumplit și obraznic. însă, plin de înțelepciune, starețul a păcălit viclenia diavolului prin iscusința omenească sși a zis lui Isidor: „Deci, dacă te-ai pornit să porți pe grumaji jugul lui Hristos, vreau mai înainte de toate să te deprinzi cu ascultarea.” Iar el a răspuns: „Precum ascultă fierul de fierar, așa și eu mă dau la ascultare.” Iar starețul, mulțumit de acest cuvînt, a pus îndată pe Isidor la școala de fier, grăindu-i: „Frate, voiesc ca tu să stai la poarta mănăstirii și fiecărui om care va intra și va ieși, să-i faci metanie, cu genunchii la pămînt, zicînd: „Roagă-te pentru mine, părinte, că sînt lunatic.” Și el a ascultat de stareț cum ascultă un înger de Domnul. După ce a petrecut așa șapte ani și a ajuns la multă smerenie și la pocăință, starețul a vrut să-l numere între frații cei vrednici și să-l învrednicească de hirotonie. El a făcut multe rugăciuni și l-a rugat pe stareț să-i îngăduie să-și termine călătoria vieții în același chip, lăsînd să se înțeleagă prin cuvînt, oarecum acoperit, că s-a apropiat sfîrșitul și chemarea lui, precum s-a și întîmplat. Mai marele mănăstirii i-a îngăduit să rămînă în aceeași stare, și după zece zile, s-a dus la Domnul în chip minunat, prin viață fără de slavă, luînd cu sine la Domnul întru a șaptea zi de la adormirea sa, și pe portarul mănăstirii, căruia i-a spus fericitul: „Dacă voi afla îndrăzneală la Domnul, vei fi și tu acolo, cît de curînd, nedespărțit de mine, precum ai fost, pentru deplina încredințare a ascultării cea fără de rușinare și a smereniei, cea asemenea cu Dumnezeu.” întrebat ce a cugetat cînd se ruga, înainte de a muri, Isidor a spus unui călugăr. „întru început gîndeam că, pentru păcatele mele, am fost vîndut rob, de unde și metania o puneam cu toată amărăciunea, în silă și cu sînge; dar, după ce s-a împlinit anul, inima nu-mi mai era întristată, nădăjduind a primi plata, de la Domnul, pentru răbdare. în sfîrșit, după ce a mai trecut și alt an, m-am socotit însumi, după simțirea inimii, nevrednic de a petrece în mănăstire la vederea părinților, de întîlnirea cu ei, de împărtășirea cu Sfintele Taine și de privirea cuiva în față. Și, plecînd ochii în jos și cugetul și mai jos, rugam fără șovăială pe cei ce intrau și ieșseau din mănăstire, să se roage pentru mine.” (Constantin GHERASIM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!