Sfinții Mucenici Evlampie și Evlampia au trăit pe vremea împăratului Maximian, pe cînd în Nicomidia domnea Maxim. Cînd a început prigoana împotriva celor care credeau în Hristos, mulți dintre creștini s-au ascuns în munți și în pustietăți. Printre cei care s-au ascuns se afla și un tînăr Evlampie. El a fost trimis în cetate să cumpere pîine. Mergînd, a văzut cărțile împărătești la porțile cetății și, citindu-le, a fost prins de închinătorii la idoli și dus în fața judecătorului. Cînd a fost trimis să aducă jertfe zeilor, el a mărturisit că este creștin, fapt pentru care a fost supus la chinuri, pe care Evlampie le-a îndurat cu multă bărbăție. Într-un tîrziu, a fost tîrît în templul lui Marte, unde el, în loc să jertfească, a poruncit statuii zeului să cadă. În chip minunat, aceasta s-a prăbușit de pe soclu și s-a sfărîmat în bucăți.
Mîniat, judecătorul a dat ordin să fie chinuit pînă cînd va nega credința. La aceste cumplite priveliști a asistat și sora sa, Evlampia, care a mărturisit că este și ea creștină și că vrea să fie părtașă la chinurile fratelui ei. Atunci au fost băgați amîndoi într-un cazan cu apă în clocot, din care au iești nevătămați. Văzînd minunea mulți au crezut în Hristos.
În cele din urmă, celor doi sfinți și celor care s-au declarat creștini li s-au tăiat capetele. (C. Gh.)
Lasă un răspuns