Aceștia au trăit pe vremea împăratului Dioclețian și s-au născut într-o cetate din părțile Ciliciei, numită Egeea. Părinții lor s-au mutat la Domnul, pe cînd erau încă tineri, și le-au lăsat o imensă moștenire, pe care au părăsit-o și i-au urmat lui Hristos. Zenovia a încredințat partea ei de avere fratelui său, pentru săraci, iar Zenovie, o dată cu împărțirea moștenirii la săraci, a început să propovăduiască cuvîntul Evangheliei. Astfel, prin cuvînt și prin pilda faptelor bune, a adus pe mulți la Hristos. Pentru rîvna sa a fost pus episcop al cetății Egeea și a primit de la Domnul putere facerii de minuni, încît pe orice bolnav își punea mîinile, îndată acela se tămăduia.
Cînd a început prigoana contra creștinilor, Sfîntul Zenovie a fost adus înaintea dregătorului Lisias, care i-a spus: „Ai în fața ta viața și moartea, viața, dacă te vei închina zeilor noștri, și moartea, dacă nu te vei închina lor”. Iar Sfîntul Zenovie a răspuns cu îndrăzneală că viața pe pămînt fără Hristos nu este viață, ci moarte adevărată, iar moartea, pentru credința în Hristos, nu este moarte, ci viață veșnică”. Pentru curajul său, Sfîntul a fost supus la bătăi și la chinuri pentru credință. Sfînta Zenovia, aflînd că fratele ei îndură suferințe pentr Hristos, s-a dus la Lisias și i-a mărturisit că este creștină. Și i-au chinuit pe amîndoi. Văzînd că nu pot fi omorîți ori întorși de la ortodoxie prin suferințe trupești, dregătorul a dat ordin să fie uciși prin tăierea capului. (C.Gh.)
Lasă un răspuns