Fericiții Terentie și Neonila erau soți creștini, au avut șapte copii și au trăit pe vremea marilor prigoane împotriva creștinilor de la începutul secolului al IV-lea. Într-o zi au fost pîrîți că se închinau și slujeau Mîntuitorului Iisus Hristos, și nu aduc jertfe și ofrande la templu zeilor. Trimiși la judecată, ei au defăimat credința idolatră, arătîndu-le tuturor care este adevărata credință. Mînioși de îndărătnicia sfinților, ostașii romani i-au spînzurat pe un lemn, apoi i-au strujit fără milă, le-au stropit rănile cu oțet și i-au ars cu foc. În tot acest timp, sfinții s-au rugat lui Dumnezeu în tăcere și s-au îndemnat unul pe altul la mucenicie. Cel Atoateputernic n-a trecut cu vederea rugăciunile lor și îngeri nevăzuți i-au dezlegat și le-au vindecat rănile. Păgînii, văzînd tăria și statornicia lor, i-au legat de o roată și i-au bătut fără milă. Însă ei nu pătimeau nici o durere. Cînd au văzut că sfinții rezistă cu atîta putere la toate chinurile, păgînii i-au dat spre mîncare animalelor sălbatice, însă acestea, la porunca lui Dumnezeu, s-au îmblînzit la vederea sfinților. Păgînii, cînd și-au dat seama că chinurile sînt inutile, le-au tăiat capetele. (C. Gh.)
SINAXAR Pomenirea Sfinților Terentie și Neonila, cu cei șapte fii ai lor (sec. IV)
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.