Sfinții zece Mucenici s-au luptat pentru dreapta credință în zilele împăratului Decius. Cinci dintre ei erau din cetatea Gortinei: Teodul, Statornic, Eupor, Ghelasie și Evnichia. Zotic era de la Cnosos, Agatopus și Pompie erau din Epinia, Vasilis din Chidonia și Avarest din Heracleea. Cînd a sosit dregătorul în insula Creta, îndată a poruncit soldaților să caute pe toți cei ce cred în Hristos și să-i arunce în temniță. Apoi, a dat ordin să-i poarte, timp de treizeci de zile, prin templele idolilor și, de nu vor vrea să jertfească, să-i chinuie. Și au fost goniți, tîrîți pe jos, prin gunoaie, scuipați, pălmuiți, bătuți cu pietre, batjocuriți, cu toate că erau dintre bărbații aleși ai insulei. După toate acestea, au fost duși la judecată. Plini de bucurie și de îndrăzneală că sufereau pentru Domnul, Sfinții au stîrnit furia poporului care era de față și voia să-i sfîșie. Stînd ei tari în credința lui Hristos, dregătorul i-a osîndit la moarte, prin sabie. Iar ei, venind la locul de junghiere, au făcut o rugăciune, zicînd: „Iartă, Doamne, pe robii Tăi și primește vărsarea sîngelui nostru, pentru noi, pentru rudeniile și prietenii noștri și pentru toată țara, ca să scape de întunericul necunoștinței și cu ochii curați să vadă credința cea bună și să te cunoască pe Tine, lumina cea adevărată, veșnice Împărat”. Sfîrșind ei rugăciunea, au fost omorîți, iar cunoscuții au adunat sfintele trupuri și le-au îngropat cu cinste. (C. Gh.)
Lasă un răspuns