Sfîntul Ierarh Nicolae a trăit pe vremea tiranilor împărați Dioclețian și Maximilian (284-305). După ce a trăit ani buni pustnic, pentru nespusa lui bunătate a fost făcut arhiereu. Cinstind creștinătatea și propăvăduind cu îndrăzneală dreapta credință în timpul unor împărați păgîni, Sfîntul Nicolae a fost prins de mai marii cetății Lichiei și, după ce a fost supus la chinuri și suferințe, a fost închis în temniță, împreună cu alți creștini. După ce Constantin cel Mare a ajuns împărat al romanilor, Sfîntul și ceilalți creștini au fost eliberați. Nu după mult timp, marele Constantin a adunat soborul Sfinților Părinți care au participat la Sinodul I Ecumenic, între care s-a aflat și Sfîntul Nicolae. Bunul Dumnezeu i-a dat darul facerii de minuni. A scos din temniță trei oameni năpăstuiți, care prinzînd de veste că sînt condamnați la moarte, l-au chemat pe Nicolae în ajutor. Sfîntul s-a arătat în vis împăratului și dregătorului Avlavie. L-a mustrat pe acesta din urmă pentru vina nedreaptă adusă oamenilor, iar pe împărat l-a înștiințat că oamenii erau nevinovați. Prin acel vis i-a izbăvit pe oameni.
Sfîntul Nicolae a murit de bătrînețe, însă nici după ce a trecut în rîndul celor Drepți nu a încetat să-i ajute pe cei lipsiți și împovărați de necazuri și greutăți. Din mai 1087, moaștele Sfîntului Nicolae se află la Bari, în sudul Italiei, luate din Mira, ca să nu cadă în mîinile musulmanilor. Acolo ele sînt la loc de cinste, iar credincioșii de pretutindeni vin să se închine. (C. Gh.)
Lasă un răspuns