Sfîntul Paisie Velicicoschi s-a născut în orașul Poltava din Ucraina, în ziua de 21 decembrie 1722, zi de pomenire a morții marelui mitropolit Petru Movilă al Kievului, fapt pentru care a primit din botez numele acestuia. Era al 11-lea dintre cei 12 copii ai preotului Ioan, slujitor la catedrala Uspenia („Adormirea”), și al presviterei Irina. Rămas orfan de tată la vîrsta de patru ani, a fost crescut de mama sa și de un frate mai mare, Ioan, preot la biserica la care slujise și tatăl lor. A învățat carte la școala parohială de aici, după care s-a înscris la vestita Academie din Kiev, înființată de mitropolitul de neam român Petru Movilă.
A părăsit școala în 1740, cînd a intrat la Mănăstirea Libietchi, pe Nipru. Din pricina prigoanelor venite din partea catolicilor și a uniților din regatul polon, tînărul monah a fost nevoit să se reîntoarcă la Kiev, unde a intrat în cunoscuta Lavra Pecerska, făcînd icoane de aramă. În 1742 și-a îndreptat pașii spre țările românești. A trăit vreo patru ani în schiturile Dalhăuți, Trăisteni, Poiana Mărului și Cîrnu, situate la întorsătura Carpaților, sub munte, în fostul județ Rîmnicul Sărat. După patru ani, a plecat spre Muntele Athos. Spre regretul lui, a rămas dezamăgit, căci Athosul era atunci într-o stare tristă. Pe la începutul anului 1750, a venit la Athos starețul Vasile de la Poiana Mărului, care l-a călugărit, dîndu-i numele de Paisie. În anul 1758, Paisie a fost hirotonit preot și duhovnic de către un episcop cu numele Grigorie.
Lipsa de chilii pentru cei 64 de frați, ca și neînțelegerile dintre monahii greci și slavi, l-au îndemnat pe Paisie să părăsească Sfîntul Munte în 1763 și să se reîntoarcă în țările românești. Pentru început, s-a așezat în schitul Vărzărești. De aici s-a îndreptat spre Iași, unde a fost primit de mitropolitul Gavriil Calimachi, care i-a oferit mănăstirea Dragomirna, ctitoria mitropolitului Atanasie Crimca, cu toate proprietățile ei.
În 1775, în urma ocupării Bucovinei de Nord de către imperiul austriac catolic, starețul, cu întreaga obște, au fost nevoiți să părăsească Dragomirna. Cu încuviințarea aceluiași mitropolit Gavriil Calimachi, Paisie, cu 200 dintre cei 350 de frați, s-au așezat la mănăstirea Secu. În anul 1779, lui Paisie i s-a încredințat și egumenia mănăstirii Neamț. Presimțindu-și sfîrșitul, Paisie (ridicat în 1790 la cinstea de arhimandrit) a început să-și scrie viața, dar lucrarea a rămas neterminată, căci a trecut la cele veșnice la 15 noiembrie 1794; a fost îngropat în biserica mare a mănăstirii Neamț, unde i se vede și azi mormîntul.
În ședința sa din 20 iunie 1992, Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărît generalizarea cultului Cuviosului Paisie de la Neamț și în Biserica noastră. (C.Gh.)
Lasă un răspuns