Sinaxar ortodox
Aflarea cinstitelor moaște ale Sfinților Mucenici Chir și Ioan
Acești Mucenici ai lui Hristos au trăit pe vremea împăratului Dioclețian, Chir fiind din cetatea Alexandriei, iar Ioan din cetatea Edesei. Umblau împreună, ca doctori fără plată, tămăduind toate bolile și toate slăbiciunile oamenilor, și îndemnînd pe mulți spre mărturisirea lui Hristos.
Pentru credința lor, după ce au îndurat chinuri grele în zilele împăratului Dioclețian, Sfinții Chir și Ioan au primit moartea, prin tăierea capetelor cu sabia. Atunci, niște creștini au luat trupurile lor și le-au îngropat într-un loc tainic, unde au rămas multă vreme, încît, cu timpul, locul îngropării lor a fost uitat. O sută de ani mai tîrziu, pe vremea împăratului Arcadie, Teofil, patriarhul Alexandriei, vrînd să ridice o biserică în orașul Canopus, a aflat cinstitele moaște ale celor doi Mucenici ai lui Hristos, Chir și Ioan. Moaștele au fost duse apoi în apropiere de Canopus, la Manutin, unde s-au făcut izvor de tămăduire
Sinaxar romano-catolic
Pomenirea Sfîntului Irineu
Sfîntul Irineu era originar din Asia Mică. Între cele mai frumoase amintiri ale tinereții sale este întîlnirea cu Policarp al Smirnei, episcop sfînt, „care a fost instruit de martorii oculari ai vieții Cuvîntului”, îndeosebi de către apostolul Ioan. Prin Sfîntul Policarp, Irineu se afla în strînsă legătură cu apostolii. Dar apoi a părăsit Asia Mică, a stat un timp la Roma și, în cele din urmă, s-a stabilit la Lyon. Aici, în anul 177, a avut loc o persecuție grea împotriva creștinilor, presecuție ce a făcut mulți martiri, dar Irineu nu se afla printre ei, fiind atunci la Roma pentru a discuta unele probleme referitoare la o erezie. Întorcîndu-se la Lyon, Irineu a devenit episcop al acestei Biserici în anul 178, în urma morții ca martir a Sfîntului Fotino. El a condus Biserica din Lyuon pînă la moarte, în anul 200. Sfîntul Irineu rămîne un adevărat martor al credinței, într-o perioadă foarte grea de presecuție.
Duminică, 29 iunie
Sinaxar ortodox și romano-catolic
Pomenirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel (sec. VI)
Sfîntul Apostol Petru era pescar din Betsaida, la Marea Galileii și se numea Simon, înainte de a se întîlni cu Domnul Iisus Hristos. Era frate cu Sfîntul Apostol Andrei, „cel întîi chemat” la slujirea credinței creștine. Sfîntul Petru era cel mai vîrstnic dintre cei doisprezece ucenici ai Mîntuitorului și, deseori, vorbea în numele Apostolilor, rugînd pe Învățătorul să le tîlcuiască înțelesul tainelor credinței. Era o fire înfocată, cinstită și plină de dragoste pentru Hristos. Cu toată dragostea sa, nu și-a putut învinge slăbiciunea, lepădîndu-se de trei ori de Domnul Său, tocmai cînd Acesta era batjocorit și purtat de la Ana la Caifa. Dar, cu multe lacrimi și cu mult zbucium, el a ispășit întreiat lepădarea.
După Înălțarea la cer a Domnului și după pogorîrea Duhului Sfînt, a început strădania pentru răspîndirea credinței și, ca și ceilalți Apostoli, Sf. Petru nu a precupețit nici o osteneală pentru împlinirea poruncii Mîntuitorului de a vesti adevărul mîntuirii. A străbătut drumuri lungi și grele, propovăduind Evanghelia în Iudeea, în Antiohia și în Pont, în Galatia, în Capadocia și în Bitinia, ajungînd pînă la Roma. Cînd n-a putut ajunge la frați, a luat pana și a scris cele două Epistole din Noul Testament, comori de învățătură.
Marele pescar și-a încheiat strădania și viața la Roma. La anul 67, Sf. Petru a îndurat moarte de Mucenic, în vremea prigoanei împotriva creștinilor dezlănțuită de împăratul Nero. Pe colina Vaticanului, acolo unde astăzi se înalță strălucita basilică ce-i poartă numele, Sf. Petru a fost răstignit cu capul în jos, pecetluind, cu sîngele său, credința și dragostea lui față de Mîntuitorul Hristos.
Cealaltă căpetenie a Apostolilor, Sf. Pavel, a fost bărbăt învățat, fariseu și rabin în religia evreilor, ucenic al lui Gamaliel și cunoscător al întregii învățături din vremea sa. Se numea Saul înainte de a veni la credință și era originar din Tarsul Ciliciei. Împuternicit de sinedriul din Ierusalim, Pavel a prigonit cumplit pe cei ce mărturiseeau credința în Hristos și propovăduiau Învierea Lui. Pe cînd călătorea spre cetatea Damascului, spre a prinde pe creștinii de acolo, Saul a văzut pe Domnul, Care i s-a arătat în chip minunat, și a crezut în El, lepădînd rătăcirea în care trăise pînă atunci. Din clipa aceea, Saul s-a dovedit un neînfricat propovăduitor al credinței creștine și, sub noul nume de Pavel, a fost unul din cei mai mari Apostoli ai lui Hristos. El a dus vestea cea bună a Evangheliei printre popoarele păgîne, binevestind în multe locuri din Răsărit, trecînd prin Grecia, la Atena, la Corint, în Asia și în Macedoni și ajungînd pînă la Roma.În călătoriile lui, a îndurat nenumărate primejdii, a suferit bătăi, a fost întemnițat, a îndurat foamea și setea. Nici o suferință nu i-a micșorat rîvna de propovăduitor al credinței, nici o primejdie nu l-a înspăimîntat. Sf. Pavel a fost numit „Apostolul neamurilor”, ca unul ce a vestit cel mai mult pe Hristos, printre popoarele păgîne din acele timpuri. Sfîrșitul său a fost cu moarte de mucenic, tăindu-i-se capul cu sabia, în aceeași zi cu Sf. Petru și sub același împărat Nero, la marginea Romei, pe drumul ce duce de la Roma spre mare. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns