SINAXAR Sîmbătă, 6 decembrie

Sinaxar ortodox și romano-catolic

Pomenirea Sfîntului Ierarh Nicolae (sec. IV)

Sfîntul Ierarh Nicolae a trăit pe vremea tiranilor împărați Dioclețian și Maximilian (284-305). După ce s-a nevoit ani buni în viața pustnicească, mai tîrziu, pentru nespusa lui bunătate a fost făcut arhiereu. Cinstind creștinătatea și propovăduind cu îndrăzneală dreapta credință în timpul unor împărați păgîni, Sfîntul Nicolae a fost prins de mai marii cetății Lichiei și, după ce a fost supus la chinuri și suferințe, a fost închis în temniță, împreună cu alți creștini. Cînd, din voia lui Dumnezeu, Constantin cel Mare a ajuns împărat al romanilor, Sfîntul și ceilalți creștini au fost eliberați. Nu după mult timp, marele Constantin a adunat soborul Sfinților Părinți care au participat la Sinodul I Ecumenic, între care s-a aflat și Sfîntul Nicolae. Bunul Dumnezeu i-a dat darul facerii de minuni, precum stă scris în viața lui. A scos din temniță pe trei oameni năpăstuiți, care prinzînd de veste că sînt condamnați la moarte, au chemat pe Nicolae în ajutor, ca unul ce era grabnic ajutător. Sfîntul s-a arătat în vis împăratului și dregătorului Avlavie. L-a mustrat pe acesta pentru pîra nedreaptă pe care o făcuse oamenilor la împărat, iar pe împărat l-a înștiințat cu amănuntul, arătîndu-i că oamenii erau nevinovați și au fost pîrîți din pizmă. Astfel, prin acel vis i-a izbăvit pe oameni.

Ajuns la adînci bătrîneți, Sfîntul Nicolae s-a mutat la Domnul, neuitînd, nici după moarte, să-i ajute pe cei lipsiți și împovărați de necazuri și greutăți. Pînă în ziua de astăzi, Dumnezeu, prin mijlocirea lui, lucrează minuni, și cei ce-l roagă cu adevărată și neîndoită credință, dobîndesc nu numai mici binefaceri, ci și minuni mari. Din mai 1087, moaștele Sfîntului Nicolae se află la Bari, în sudul Italiei, luate din Mira, ca să nu cadă în mîinile musulmanilor. Acolo ele sînt în mare cinste din partea credincioșilor, care vin la el, cu credință, din toate părțile creștinătății.

Duminică, 7 decembrie

Sinaxar ortodox

Pomenirea Sfintei Mucenițe Filofteia

Sfînta Filofteia s-a născut pe la începutul veacului al XIII-lea în

orașul Tîrnovo. I s-a dat din botez numele Filofteia, care în grecește

înseamnă iubitoarea de Dumnezeu. Mama sfintei era româncă de

neam, din sudul Dunării și o femeie foarte evlavioasă. Fiind copilă încă, Dumnezeu a chemat la Sine pe vrednica sa mamă, rămînînd astfel orfană. Tatăl ei s-a recăsătorit, luîndu-și o femeie cu o viață cu totul diferită de cea a primei sale soții. Ea s-a pornit cu multă ură împotriva Sfintei, mai ales cînd se ducea la biserică sau cînd se ruga și făcea fapte de milostenie. În același timp, căuta să întărîte și pe tatăl blîndei copile împotriva ei. Într-una din zile, pe cînd Filofteia avea 12 ani, văzînd-o ce face cu mîncarea pe care trebuia să i-o aducă la cîmp, adică o dădea la săraci, tatăl său a scos securea pe care o purta la brîu și a aruncat-o asupra fetei. A rănit-o grav la un picior, încît după puțină vreme și-a dat sufletul în mîna Ziditorului. Moaștele ei au fost aduse în Țara Românească după anul 1393. fiind oferite domnitorului Mircea cel Bătrîn, care le-a așezat în biserica Sfîntul Nicolae (domnească) din Curtea de Argeș. Moaștele Sfintei au rămas acolo pînă în 1893, cînd, datorită stării de degradare în care a ajuns biserica, au fost mutate. În timpul primului război mondial, au fost duse în paraclisul mănăstirii Antim din București. După încheierea războiului au fost readuse la Curtea de Argeș. Din 1949 au fost mutate în paraclisul din incinta acestei biserici, unde se găsesc și azi. A fost aleasă această zi ca dată de prăznuire, îndată după ziua Sfîntului Nicolae, întrucît moaștele ei au stat secole în șir în biserica domnească din Curtea de Argeș, care are hramul Sfîntului Nicolae, deci la 6 decembrie. La 28 februarie 1950, Sfîntul Sinod al Bisericii noastre a hotărît generalizarea cultului unor sfinți ale căror moaște se găsesc în țara noastră, între care și Sfînta Filofteia de la Argeș. Slujba specială închinată acestei generalizări a avut loc în octombrie 1955, la Curtea de Argeș.

Sinaxar romano-catolic

Pomenirea Sfîntului Ambrozie

Ambrozie era fiul prefectului Galiei și s-a născut în anul 340 în orașul Treviri, din actuala Germanie. A făcut studii literare și juridice, și a început să cerceteze învățătura creștină încă de tînăr. După terminarea studiilor a practicat cîțiva ani avocatura, și la vîrsta de 34 de ani, a ajuns guvernator al provinciilor Emilia și Liguria din nordul Italiei. În primăvara anului 374, împotriva voinței lui, Ambrozie a fost ales episcop al Milanului, după ce a fost mai întîi botezat. Pentru a-și completa cultura teologică a studiat intens operle lui Origene, pe sfinții părinți greci și îndeosebi Sfînta Scriptură, pe care a învățat-o mai apoi pe de rost. Ambrozie nu a devenit un intelectual propriu-zis, dar a fost un foarte bun păstor sufletesc și un administrator neîntrecut al bisericii sale. Prin inteligența sa, prin bunătate și manierele sale foarte delicate, prin darul de orator și geniul său politic, Ambrozie a fost omul trimis de Providență în acel timp de formare a Bisericii ca instituție publică de sine stătătoare. Ambrozie a demonstat că religia creștină poate asimila, fără a fi în primejdie să altereze mesajul său, toate valorile naturale pe care lumea păgînă, îndeosebi cea romană, a știut să le exprime. După douzeci și trei de ani de păstorire, la vîrsta de numai cincizeci și șapte de ani, Ambrozie s-a stins din viață în anul 397. (Constantin GHERASIM)