Pomenirea Sfîntul Apostol Toma
Sfîntul Toma, numit și Geamănul, era din cetatea Galileii, avea numele Paneada și era pescar. A avut norocul să trăiască pe vremea Mîntuitorului Hristos, de a-L cunoaște, de a crede în El și de a-L urma. Nu era un cărturar, dar aducea lui Hristos un suflet cinstit și curajos, care-L iubea pînă la moarte. Pentru aceasta, a fost și el ales de Hristos între cei doisprezece ucenici ai săi.
Evanghelia vorbește și de căderea lui Toma. Este vorba despre
îndoiala lui, atunci cînd nu a crezut cu tot sufletul că Domnul a înviat din morți, atunci cînd toți ceilalți Apostoli îi mărturisesc lui că Iisus Hristos a fost văzut de ei înviat și că a vorbit cu ei. Toma, nefiind de față, le-a zis: „Dacă nu voi vedea în mîinile Lui semnul cuielor și dacă nu voi pune mîna mea în coasta Lui, nu voi crede”.
Din rînduiala lui Dumnezeu, îndoiala lui Toma a dus la sporirea cu
și mai multă putere a credinței în Biserica lui Hristos. După opt zile, ucenicii s-au adunat în același loc, unde S-a arătat iarăși Domnul înviat și i-a zis lui Toma: „Adu degetul tău încoace și vezi mîinile Mele, și adu mîna ta și o pune în coasta Mea și nu fi necredincios, ci credincios”. Și Toma a pipăit și s-a încredințat că Dumnezeu a înviat, nu cu alt trup, cu același trup al Său, cu care a pătimit și a murit. După înălțarea la cer a Domnului și după primirea Sfîntului Duh, lui Toma i-a fost hărăzit să meargă în India. Așa a semănat cuvîntul lui Dumnezeu la mideni, la parteni și la indieni, i-a încreștinat pe mulți și a întemeiat biserici. Sfîntul Toma a fost ucis la porunca unui rege păgîn, iar moaștele lui s-au aflat multă vreme la Edesa. Tradiția mai știe că Sfîntul Toma ducea întotdeauna cu sine în India o Evanghelie a Sfîntului Matei.
Sinaxar romano – catolic
Pomenirea Sfîntului Bruno
Sfîntul Bruno s-a născut, probabil, în anul 1030 la Koln (Cologne) dintr-o familie nobilă și a urmat cursurile școlii episcopale din Reims. A devenit apoi canonic și profesor de „științe și literatură”, la aceeași școală, dobîndind un mare renume prin comentarea Sfintei Scripturi. Printre elevii săi s-au aflat Hugo Chatillon, care va deveni papa Urban al II-lea, și viitorul episcop de Grenoble, Sfîntul Hugo. Deoarece s-a opus practicilor simoniace ale episcopului Manasses, a întîmpinat unele dificultăți, care l-au determinat să părăsească învățămîntul și să urmeze chemarea către singurătate. S-a retras mai întîi într-un schit de lîngă mănăstirea din Molesme. Împreună cu alți șase călugări, s-a îndreptat apoi spre episcopul Hugo din Grenoble, care le-a oferit tuturor un loc singuratec la poalele Alpilor, în sudul Franței. Aici a luat ființă ordinul călugăresc al cartusianilor. Viața lor era împărțită între rugăciune, munca manuală și munca intelectuală. În anul 1088, Bruno a fost chemat la Roma de papa Urban al II-lea. A rămas acolo timp de patru ani, după care s-a retras în Calabria, unde a reînființat o nouă sihăstrie, care avea să atragă de-a lungul veacurilor nenumărați oameni iubitori de bucuriile curate al dezlipirii de cele trecătoare și ale contemplării celor veșnice. Înainte de a muri, Sfîntul Bruno i-a chemat pe toți frații în jurul său, a cerut iertare pentru eventualele greșeli față de ei și față de alți oameni. A murit în anul 1101. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns