SINAXAR Sinaxar creștin – ortodox

Pomenirea Cuvioasei Pelaghia

Sfînta Pelaghia a trăit în timpul Sinodului de la Calcedon și era comediană în Antiohia. Pe atunci se numea Margareta și, înainte să cunoască dreapta credință a creștinilor, a dus o viață de plăcere și desfrînare, pînă cînd Dumnezeu a făcut-o să-și schimbe viața și să se întoarcă la El.

Într-o zi, pe cînd Sfîntul Non propovăduia în fața bisericii, la ușă s-a oprit vestita comediană Margareta, înconjurată de un alai de tineri și tinere. În timp ce oamenii o priveau cu încîntare, fiind o femeie foarte frumoasă, episcopii și-au întors ochii de la ea, ca de la un mare păcat. Doar episcopul Non a privit-o îndelung și a spus: „Dumnezeu, în bunătatea Sa nemărginită, se va milostivi și de această femeie, lucrul mîinilor Sale”. Apoi, Sfîntul a dat-o ca exemplu pentru cîte ceasuri stă în camera ei și se îngrijește pentru a arăta mai frumos decît celelalte femei, „iar noi, care dorim din toată inima să fim bineplăcuți lui Dumnezeu, ne lenevim și nu ne silim să împodobim păcătosul nostru suflet, nu se sîrguim să-l spălăm cu lacrimile pocăinței, nici să-l împodobim cu mărgăritarele faptelor bune, ca să înfățișeze cu veșmînt cuviincios în fața lui Dumnezeu”. Margareta s-a cutremurat de cuvintele episcopului și cu ochii plini de lacrimi a decis să-și schimbe viața. L-a rugat pe bătrînul Non să-i arate calea mîntuirii. După ce a învățat-o cele de trebuință, ea s-a pocăit cu adevărat, a primit harul Sfîntului Botez și s-a numit Pelaghia. A eliberat toți sclavii pe care îi avea, și-a împărțit averile la văduve și la orfani, s-a retras într-o mănăstire, în smerenie și rugăciune. Mai tîrziu, în ascuns, s-a îmbrăcat în haină aspră și s-a dus la Ierusalim, și-a zidit o chilie de pustnic pe muntele Măslinilor, unde a și murit în pace după trei ani de nevoință.

Sinaxar romano – catolic

Pomenirea Sfintei Mucenițe Pelaghia

Sfînta Pelaghia era originară din Tarsul Ciliciei și a trăit pe vremea

împăratului Dioclețian, fiind fiică a unei femei văduve, păgînă cu

credința. Pentru frumusețea ei, Pelaghia s-a logodit cu însuși fiul

împăratului. Într-o zi, ea a auzit de la creștini despre Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu, s-a aprins de dragostea Lui, a crezut în El, și a primit în ascuns lumina cea nouă și dătătoare de viață a Evangheliei lui Hristos. După un vis minunat, a mers în ascuns la episcopul

creștinilor și a mărturisit credința ei, după care a fost botezată. Pelaghia a stăruit în rugăciune și în fapte bune, căutînd să fie de folos fraților ei în credință. Mai mult, ea l-a anunțat pe fiul împăratului că nu mai voiește să-i fie soție și că și-a închinat

viața întreagă Mirelui ceresc. Fiul lui Dioclețian, din multa dragoste ce o purta Pelaghiei, și-a pus singur capăt zilelor, omorîndu-se cu sabia. Dioclețian a trimis ostași, au adus-o pe fecioară și pentru că n-a putut să o întoarcă de la credința în Hristos, a poruncit să aprindă un bou de aramă și s-o arunce în el. Așa a sfîrșit Sfînta Pelaghia. (Constantin GHERASIM)