SINAXAR Sinaxar creștin – ortodox

Pomenirea Sfinților Mucenici Evlampie și Evlampia

Sfinții Mucenici Evlampie și Evlampia au trăit pe vremea împăratului Maximian, pe cînd în Nicomidia domnea Maxim. Cînd a început prigoana împotriva celor care credeau în Hristos, mulți dintre creștini s-au ascuns în munți și în pustietăți. Printre ei se afla și tînărul Evlampie. Într-o zi, el a fost trimis în cetate să cumpere pîine. Mergînd, a văzut cărțile împărătești la porțile cetății și, citindu-le, a fost prins de închinătorii la idoli și dus în fața judecătorului. Cînd a fost trimis să aducă jetfe zeilor, el a mărturisit că este creștin, fapt pentru care a fost supus la chinuri, pe care Evlampie le-a îndurat cu multă bărbăție. Într-un tîrziu, a fost tîrît în templul lui Marte, unde, în loc să jetfească, a poruncit statuii zeului să cadă. În chip minunat, aceasta s-a prăbușit de pe soclu și s-a sfărîmat în bucăți. Mîniat, judecătorul a dat ordin să fie chinuit pînă cînd va nega credința în Hristos. La aceste cumplite priveliști a asistat și sora sa, Evlampia, care a mărturisit că este și ea creștină și că vrea să fie părtașă la chinurile fratelui ei. Atunci, au fost băgați amîndoi într-un cazan cu apă în clocot, din care au iești nevătămați. Văzînd minunea, mulți au crezut în Hristos. În cele din urmă, celor doi sfinți și celor care s-au declarat creștini alături de ei, li s-au tăiat capetele.

Sinaxar romano – catolic

Pomenirea Sfîntului Francisc Borgia

Francisc Borgia s-a născut la Gandia, lîngă Valencia, în ziua de 28 octombri 1510. Tatăl său, duce de Gandia, dorind ca fiul său să urmeze calea onorurilor, l-a introdus la curtea imperială a lui Carol al V-lea, unde, datorită calităților sale excepționale a primit titlul de marchiz. Deși înconjurat de onoruri și comodități, Francisc s-a apropiat deseori de sfintele sacramente și nutrea o devoțiune adîncă față de Prea Curata Fecioară Maria. La vîrsta de 19 ani s-a căsătorit cu o tînără portugheză. Din căsătoria lor s-au născut opt copii. Tînărul marchiz a urmat pe Carol al V-lea într-o expediție militară nefericită, în urma căreia s-a îmbolnăvit. Fără a putea exersa activitățile sale, s-a dedicat mai mult vieții sufletești, a cultivat dragostea pentru muzică, scriind diferite compoziții pentru orgă. La moartea reginei Isabela, Francisc a făcut parte din escorta care a dus la mormînt rămășițele pămîntești ale împărătesei. La vederea urmelor lăsate de aripa morții asupra frumuseții omenești, Franisc a fost atît de mișcat încît și-a propus să nu mai slujească unui stăpîn care poate muri. O întîlnire cu Sfîntul Petru de Alcantara la Barcelona l-a determinat să reflecteze mai adînc asupra chemării lui la o viață dedicată lui Dumnezeu. După moartea soției, în anul 1550, a fost primit în Ordinul Iezuit, iar un an mai tîrziu la celebra prima Sfîntă Liturghie. La zece ani după moartea Sfîntului Ignațiu de Loyola, Francisc a fost ales superiorul general al iezuiților, însărcinare pe care a îndeplinit-o pînă la sfîrșitul vieții, în anul 1572. Francisc Borgia a fost beatificat în anul 1624, iar în 1671 a fost ridicat la cinstea Sfintelor altare. (Constantin GHERASIM)