Pomenirea Sfîntului Mucenic Areta și însoțitorii săi
Sfîntul Areta a fost un mare dregător creștin al cetății Negran din Etiopia, pe vremea cînd la Constantinopol era împărat Iustin cel bătrîn, iar Etiopia era condusă de un rege creștin, Elezbaan. În acea vreme, în Arabia s-a ridicat un împărat, Dunaan, mare prigonitor al creștinilor. Elezbaan a aflat că Dunaan a început să-i ucidă pe creștini și i-a declarat război. L-a învins și l-a obligat să plătească bir și să încheie pace. După puțină vreme, Dunaan și-a încălcat legămîntul. I-a omorît pe ostașii lăsați să păzească cetățile și le-a cucerit prin viclenie. Singura rămasă neatinsă era Negran, unde mai marele dregătorilor era Areta. Văzînd că nu poate pune mîna pe Negran, Dunaan s-a jurat în fața dregătorilor din cetate că nu le face nici un rău, ci va cere doar dările către împărat și îi va lăsa în pace. Toți, cu excepția lui Areta, au fost de acord. Numai sfîntul, un bătrîn peste 90 de ani, le-a grăit cuvintele apostolului: „Stați deci tari în libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi și nu vă prindeți iarăși în jugul robiei”.
Și a avut dreptate, căci după ce a intrat în cetate, Dunaan și-a încălcat jurămîntul și i-a omorît pe toți cei care mărturiseau că sînt creștini, bărbați și femei. Atunci, și Sfîntul Areta, cu bărbăție, a primit lupta muceniciei, deși era atît de bătrîn, că abia putea umbla. A muti tăiat de sabie, nu înainte de a-l preamări pe Hristos. Au fost omorîți, în acele zile, 340 de creștini.
Sinaxar romano – catolic
Pomenirea Sfîntului Anton Maria Claret
Anton Claret a fost al cincilea din cei zece copii ai unui modest țesător din Sallent, localitate aproape de Barcelona. De mic a urmat meseria tatălui său. Find înzestrat cu o inteligență excepțională, a învățat singur limba franceză și latină, precum și arta tipografică. Un preot care a observat calitățile sale l-a îndemnat să studieze teologia. A intrat în Seminarul de la Vic și, la 28 de ani, a fost hirotonit preot. După patru ani de activitate, el s-a dus la Roma, dar o boală nemilioasă l-a obligat să se retragă în ținutul natal. Acolo a întemeiat o bibliotecă religioasă și a început să publice broșuri despre morală și credință. A stîrnit dușmănia unor răuvoitori și a fost nevoit să părăsească Catalonia. S-a retras în insulele Canare, unde a rămas mai mulți ani. În anul 1849, s-a reîntors în Spania și, împreună cu alți cinci preoți, a întemeiat Congregația „Fiii Inimii Neprihănite a Mariei”. În același an, a fost numit episcop de Cuba. Dorind să contribuie la dezvoltarea vieții materiale a credincioșilor săi, a întemeiat o școală de agricultură și a redactat cîteva broșuri despre cultivarea pămîntului. La 1 februarie 1856, a fost lovit cu un cuțit care i-a sfărîmat obrazul stîng. Deoarece viața îi era în primejdie, a fost rechemat în Spania și numit duhovnic la curtea regală. S-a stins din viață la 63 de ani , în anul 1879, iar Papa Pius al XII-lea l-a ridicat la cinstea altarelor în 1950. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns