Pomenirea Sfîntului Dimitrie cel Nou (sec. XIII)
Cuviosul Dimitrie a trăit pe vremea împăraților româno-bulgari ai
veacului al XIII-lea. Era din satul Basarabi, pe apa Lomului, și a fost
păstor de vite. Într-o zi, pe cînd umbla prin iarbă, în urma vitelor
satului, a strivit în grabă toți puii golași dintr-un cuib de pasăre. S-a simțit vinovat și și-a pedepsit piciorul cu care greșise, neîncălțîndu-se trei ani, nici vara, nici iarna. Într-un tîrziu s-a făcut călugăr la schitul ce se afla într-o peșteră, nu departe de satul Basarab. Acolo a dus o viață în post, rugăciune, privegheri și în nevoințe. A murit în peșteră, pe lespedea de piatră pe care dormea întotdeauna. După moarte, gura peșterii s-a închis cu pietre, schimbîndu-se astfel în mormînt. După mulți ani, cînd a crescut Lomul, gura peșterii s-a desfundat și, în locul unde era sfîntul, peste apă, a început să joace o flacară de lumină, pe care oamenii au crezut-o semnul unei comori.
Dumnezeu a vrut ca sfîntul să fie descoperit, arătîndu-se unei copile bolnave, care și s-a vindecat în urma atingerii de moaștele lui. Nu se știe care voievod al Țării Românești a încercat să aducă la București moaștele Sfîntului, dar neizbutind, a ridicat pe cheltuiala sa, la Basarabi, o biserică. În urma războiului ruso-turc din 1769 – 1774, un creștin din București, Hagi Dimtirie, a reușit să aducă sfintele moaște în capitală. Ele au fost așezate cu multă cinste în biserica cea mare a Mitropoliei, unde se află și astăzi.
Sinaxar romano – catolic
Pomenirea Sfîntului Frumențiu
Sfîntul Frumențiu este evanghelizatorul și primul episcop al Etiopiei. Chiar din timpul vieții sale a fost numit Abba-Salama, Părintele Păcii sau al mîntuirii. În jurul anului 341, un oarecare Meropius, negustor și medic în orașul Tyr, împreună cu doi nepoți ai săi, Edesiu și Frumențiu, au plecat într-o călătorie spre India. Oprindu-se într-un port etiopian, au fost atacați de o bandă de localnici care au măcelărit întreg echipajul. Cei doi tineri, aflați undeva mai departe, au scăpat. Pe aceștia i-au luat prizonieri și i-au dus la curtea regală din Aksuru. Regelui i-a plăcut de ei și i-a ales în suita sa: pe Edesiu l-a numit paharnic, iar pe Frumențiu secretar. După cîțiva ani, ei au cerut permisiunea să se întoarcă în patria lor, însă cererea le-a fost respinsă. Dobîndind o mare influență la curtea regală, au luat legătura cu creștinii care se aflau în port și, cu aprobarea regelui, au zidit prima biserică, dedicată Sfintei Fecioare Maria. Chiar membrii familiei regale și mulți demnitari au început să se intereseze de învățătura creștină, admirîndu-i pe cei doi frați. Atunci li s-a permis să se întoarcă în Europa. Frumențiu s-a îndreptat spre Alexandria, unde l-a întîlnit pe sfîntul episcop Atanasie și i-a povestit cele întîmplate în Etiopia, rugîndu-l să-i trimită preoți și un episcop. Atanasie l-a reținut alături de dînsul cîtva timp și apoi l-a sfințit episcop. Întors în Etiopia, Frumențiu a început o intesă muncă apostolică. Valurile agitate ale ereziilor nu au doborît zelul și energia lui Frumențiu, care a păstrat dreapta credință. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns