Pomenirea Sfinților Mucenici Zenovie, episcopul egeilor și sora lui, Zenovia
Aceștia au trăit pe vremea împăratului Dioclețian și s-au născut într-o cetate din părțile Ciliciei, numită Egeea. Părinții lor au murit pe cînd copiii erau foarte tineri. Le-au lăsat o imensă moștenire, pe care au părăsit-o și i-au urmat lui Hristos. Zenovia a încredințat partea ei de avere fratelui său, pentru săraci, iar Zenovie, o dată cu împărțirea moștenirii săracilor, a început să propovăduiască cuvîntul Evangheliei. Astfel, i-a adus pe mulți la Hristos. Pentru rîvna sa, el a fost pus episcop al cetății Egeea și a primit darul facerii de minuni. Pe orice bolnav își punea mîinile, îndată acela se vindeca.
Cînd a început prigoana contra creștinilor, Sfîntul Zenovie a fost adus înaintea dregătorului Lisias, care i-a spus: „Ai în fața ta viața și moartea: viața, dacă te vei închina zeilor noștri, și moartea, dacă nu te vei închina lor”. Iar Sfîntul Zenovie a răspuns cu îndrăzneală că viața pe pămînt fără Hristos nu este viață, ci moarte adevărată, iar moartea, pentru credința în Hristos, nu este moarte, ci viață veșnică”. Pentru curajul său, Sfîntul a fost supus la diverse chinuri. Sfînta Zenovia, aflînd că fratele ei îndură suferințe, s-a dus la Lisias și i-a mărturisit că și ea este creștină. Amîndoi au fost schingiuiți. Văzînd că nu pot fi omorîți ori întorși de la ortodoxie prin suferințe trupești, dregătorul a dat ordin să li se taie capetele.
Sinaxar romano – catolic
Pomenirea Sfîntului Alfons Rodriguez
Alfons s-a născut la Segovia, în Spania, în anul 1531, ca fiu al unui țesător. De mic, el a dovedit o atracție deosebită pentru rugăciune. Îi plăcea mai ales să petreacă timp îndelungat în fața unei icoane a Maicii Domnului. Doi preoți iezuiți, observînd atracția copilului, i-au trezit în suflet dorința de a urma și el viața călugărească. Tatăl său a hotărît însă să-l trimită la școală împreună cu un alt frate. Nu au putut să contiune, deoarece tatăl său a murit după un an, iar mama i-a rechemat acasă pentru a prelua grijile gospodăriei. Timp de cîțiva ani, Alfons a încercat să se descurce singur. S-a căsătorit cu fiica unui crescător de vite, iar din căsnicia lor s-au născut trei copii. În scurt timp, însă, i-au murit atît iubita lui soție, cît și doi dintre copii. Rămas văduv, Alfons a trebuit să poarte de grijă copilului mic și mamei lui bolnave. Nu după mult timp, a rămas singur pe pămînt. Liber de orice legătură și afecțiune omenească, Alfons a revenit cu gîndul la viața călugărească. La 38 de ani, a reușit să intre într-o mănăstire ca simpul frate ajutător. În timp ce pentru alții era lumină și sprijin, înlăuntru său suferea torturi îngrozitoare, prin amintirea tulburătoare a plăcerilor căsniciei. La acestea s-au adăugat suferințele fizice, care l-au măcinat pînă la moarte. În anul 1888, papa Leon al XIII-lea l-a ridicat la cinstea sfintelor Altare. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns