Pomenirea Sfîntului Lazăr, făcătorul de minuni
Sfîntul Lazăr era originar din Asia Mică, dintr-un sat aproape de Magnezia. La nașterea lui, Dumnezeu a făcut să se arate pe cer o lumină, care a înspăimîntat pe toată lumea adunată și a stat mărturie pentru curățenia și strălucirea viitoare a sfîntului. Ajuns la vîrsta desăvîrșirii, Lazăr a plecat la Ierusalim pentru a vedea Sfintele Locuri. Acolo, el a fost găzduit de arhidiaconul bisericii Învierii Domnului. Acesta l-a trimis la patriarhul Ierusalimului pentru a-l hirotoni preot. Sfîntul a stat în mănăstire pînă cînd turcii au pustiit toată Palestina. Cuviosul și cu alți părinți au plecat la Roma. Pe drum, s-a oprit la Efes și s-a închinat la locului Sfîntului Evanghelist Ioan, a cărui voce i-a spus să se suie pe muntele din preajmă, Galis, și să se retragă acolo. După multe rugăciuni și post, Cuviosul a reușit să biruie puterea demonilor, care năvăleau asupra lui. A ridicat biserica Sfînta Înviere, cu ajutorul împăratului Constantin Monomahul, care i-a trimis bani, sfinte odoare, cinstitul Lemn și multe alte daruri. Credința și evlavia împăratului față de Sfînt nu au rămas nerăsplătite, Cuviosul înștiințîndu-l cu trei ani înainte că va fi trimis în exil, dar că se va întoarce pe tron. Lîngă biserică, Sfîntul Lazăr a făcut un stîlp, unde s-a suit și a trăit în rugăciune, hrănindu-se doar cu buruieni crude și apă, o dată pe săptămînă. În chip minunat, deși nu avea acoperămînt deasupra, nu era atins nici de ploaie, nici de zăpadă. Era ocrotit de Maica Domnului. S-a învrednicit de darul facerii de minuni și al proorociei, cunoscîndu-și sfîrșitul vieții dinainte. La rugăciunile celor peste 900 de fii duhovnicești, s-a rugat lui Dumnezeu pentru a-i adăuga vieții încă 15 ani. Sfîntul a murit într-o lumină puternică, asemănătoare celei de la naștere.
Sinaxar romano – catolic
Pomenirea Sfîntului Vilibrord
Sfîntul Vilibrord s-a născut în Northumberland, regiune în nordul Angliei, pe la anul 658. A primit o solidă formație religioasă și culturală într-o mănăstire benedictină. Mînat de zelul pentru răspîndirea împărăției lui Dumnezeu, el a cerut să fie trimis pe continent la popoarele germanice care încă nu primiseră Vestea cea Bună. După o perioadă de formare în mănăstirea engleză de la Ripon, la 20 de ani, Vilibrord a mers în Irlanda pentru a se perfecționa în studiul teologiei, sub conducerea abatelui Egbert, care apoi, pe cînd avea 30 de ani, l-a sfințit preot. Vilibrord a fost trimis împreună cu alți 11 călugări într-o misiune apostolică. Victoria lui Pepin de Hersitel, susținător al creștinismului, asupra regelui Radbod, în 689, a ușurat mult situația misionarilor creștini. Mai înainte de a începe acțiunea de evanghelizare, Vilibrord a voit să meargă la Roma, ca să primească aprobarea și binecuvîntarea Papii. Papa Sergiu I și-a dat acceptul și l-a îndemnat să aibă curaj și încredere în reușita lucrării apostolice. S-a întors și a decis să lucreze în orașul Anvers, pe malul drept al estuarului fluviului Escaut. De aici a pornit la întemeierea diferitelor centre de viață religioasă, între care cel mai celebru a rămas Utrecht-ul. În anul 695, papa Sergiu I l-a conscarat episcop cu numele de Clement. De la acest eveniment ar fi greu de enumerat toate călătoriile neobositului misionar, de la malurile Rinului și pînă în Danemarca. A întemeiat o mică mănăstire și la Echternach, în Luxemburg, unde a murit la 81 de ani, în anul 739. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns