SINAXAR Sinaxar creștin – ortodox

Pomenirea Sfinților Apostoli Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast, Cuart și Terțiu

Toți acești Sfinți sînt din ceata celor 70 de Apostoli ai Domnului. Despre Sfinții Olimp și Rodion se știe că au urmat Sfîntului Apostol Pavel, la Roma, unde, fiind prinși pe vremea împăratului Nero, din porunca acestuia li s-au tăiat capetele. Sfîntul Sosipatru este pomenit de Sfîntul Pavel în Epistola către Romani, iar tradiția ne spune că a fost episcop al Bisericii din Iconia, unde a și murit.

Sfîntul Erast este pomenit în aceeași Epistolă. A fost mai întîi iconom al Bisericii din Ierusalim, apoi episcop al Paneadei. Sfîntul Apostol Cuart a fost episcop al Beirutului și s-a ostenit pentru răspîndirea dreptei credințe. După ce a botezat mulți păgîni, a adormit în Domnul. Sfîntul Terțiu este acela care a scris Epistola marelui Pavel către romani și a fost al doilea episcop în Iconia, după Sfîntul Sosipatru.

Sinaxar romano – catolic

Pomenirea Sfîntului Leon cel Mare

Primul papă căruia posteritatea i-a acordat titlul de „cel Mare” este Sfîntul Leon, care a stat la cîrma Bisericii lui Hristos, între anii 440 și 461. Au fost 21 de ani plini de greutăți, atît din interior, cît și din afară. În acești ani, spre Roma, s-a îndreptat Atila, „biciul lui Dumnezeu”, în fruntea armatelor sale care nu cunoșteau nici mila față de oameni, nici respectul față de cele Sfinte. Cu prestigiul persoanei sale și cu puterea cuvîntului său, papa Leon l-a convins pe temutul conducător să cruțe Roma și chiar să părăsească Italia. La fel a reușit și cu vandalii, în anul 455. Mai primejdioase și mai dureroase pentru inima de păstor a lui Leon au fost frămîntările din interiorul Bisericii. Despre papa Leon cel Mare nu avem prea multe amănunte din viață, deoarece lui nu-i plăcea să vorbească despre el însuși în scrisorile sale. Predicile sale ni-l arată ca pe unul dintre cei mai mari papi ai Bisericii, preocupat cu părintească dragoste de binele sufletesc al fiilor săi, cărora le-a vorbit într-un limbaj foarte accesibil, traducîndu-și gîndurile în forme scurte și practice pentru trăirea vieții creștine. Spirit înțelegător și cu vederi largi, el nu s-a oprit la amănuntele neînsemnate ale problemelor, dar a analizat și expus esențialul. Cînd, pe 10 noiembrie 461 a închis ochii, contemporanii săi au înțeles că prin el Dumnezeu a dăruit Bisericii o piatră solidă la temelia credinței, iar imperiul de Apus, aflat în declin, un salvator providențial. (Constantin GHERASIM)