Pomenirea Sfîntului Mucenic Bonifatie
Sfîntul Bonifatie a trăit pe vremea împăratului Dioclețian și era sclavul unei femei de neam mare, anume Aglaia, fiica prefectului Romei. Această femeie era foarte bogată, iar Bonifatie, sluga ei credincioasă, acea grijă de averile sale. Dar el trăia în păcate trupești cu stăpîna sa și era și bețiv. Chiar dacă slujea păcatului, Bonifatie avea și părți bune, căci era milostiv și iubitor de străini și dădea cu dragoste celor lipsiți. La fel era și stăpîna lui. Într-o zi, Aglaia i-a cerut lui Bonifatie să meargă în Răsărit, să-i aducă moaște de sfinți Mucenici. În glumă, Bonifatie a întrebat-o dacă nu va dori moaștele lui. Rîzînd, ea l-a trmis împreună cu mai multe slugi la Cilicia, unde erau chinuiți martirii. Văzînd suferințele pe care le îndurau aceștia, Bonifatie le-a sărutat rănile și, cu mult curaj, a mărturisit în fața păgînilor că și el este creștin. Atunci, dregătorul orașului a dat poruncă să-l spînzure cu capul în jos, după care l-au băgat într-o căldare plină cu smoală clocotită. Însă din toate acestea Bonifatie a ieșit nevătămat. Atunci, dregătorul a hotărît să-i taie capul. Slugile care l-au însoțit, văzînd că nu se mai întoarce, au început să-l caute prin cîrciumi. Au aflat ce s-a întîmplat și au umblat să-i caute moaștele, pe care le-au adus stăpînei lor. Aglaida l-a îngropat cu cinste aproape de cetate și a făcut o biserică în numele lui.
Sinaxar romano – catolic
Pomenirea Fericitului Urban al V-lea
Vilhelm s-a născut la castelul Grisac, din regiunea Cevennes, în anul 1310. Din copilărie, a manifestat o dragoste deosebită față de reculegere și muncă. Deseori părăsea joaca, alerga în capelă și rămînea în rugăciune pentru mai mult timp. A intrat în mănăstirea benedictină din Chirac, apoi a trecut la abația Sfîntul Victor din Marsilia, unde a făcut studii strălucite și și-a luat doctoratul în dreptul civil și bisericesc. A predat ca profesor la universitățile din Toulouse, Montpellier, Paris și Avignon. După sfințirea ca preot, a fost numit vicar general la Clermont și Uzes. Pe cînd se afla în Italia, este ales urmaș al papei Inocențiu al VI-lea. La 6 noiembrie 1362, el este sfințit episcop la Avignon și, în aceeași zi, primește tiara papală, luîndu-și numele de Urban al V-lea. A dovedit calitățile unui excepțional conducător și o mînă energică, într-o epocă de mari greutăți pentru Biserică. Pontificatul său este marcat de trimiterea misionarilor în India, China și Lituania. Asemenea urmașilor săi, Urban al V-lea căuta momentul potrivit să se reîntoarcă în Roma și să răspundă astfel dorinței generale a creștinătății din apus. În anul 1367, a pus piciorul în cetatea eternă și a fost primit de locuitorii orașului cu o bucurie de nedescris. Dar bucuria revenirii la Roma nu a durat mult, și la 7aprilie 1370, papa a considerat că este obligat să se întoarcă la Avignon, cu toate rugămințile multora dintre personalitățile timpului. Sfînta Brigita i-a prezis că va muri îndată după ce va ajunge la Avignon. În seara zilei de 19 decembrie 1370, Urban al V-lea s-a stins din viață după opt ani de pontificat. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns