Sinaxar romano – catolic: Pomenirea Sfintei Apolonia
Cuviosul Nifon a văzut odată doi îngeri înălțînd un suflet la cer. Iar după ce s-au apropiat de vama desfrînării și de alte vămi ale păcatelor, au început dracii de la vamă să se mînieze și să se tulbure, zicînd: „Cum de îndrăzniți voi să treceți sufletul acesta pe lîngă noi, fiindcă este al nostru?” Îngerii au grăit către dînșii: „Cum să fie al vostru și ce semn aveți pe el, spuneți-ne nouă?!” Aceia le-au zis lor: „Pînă la moarte, a făcut toate răutățile. Și, iată, sufletul acesta este robit de patimi și a murit fără de pocăință și nu s-a lăsat de păcate nicidecum, pîna ce a murit fiind rob al păcatului, și lucrător al nostru”.
Atunci, unul dintre îngerii lui Dumnezeu a grăit: „Întru adevăr, noi nu vă credem nici pe voi, nici pe tatăl vostru, diavolul, că de toată minciuna sînteți plini, viclenilor. Să se cheme aici îngerul căruia, la Sfîntul Botez, i s-a dat lui spre păzire; și acela va spune adevărul”. Iar după ce-l chemară acolo, l-au întrebat îngerii: „Să ne spui nouă, sufletul acesta căitu-s-a de fărădelegile sale, sau întru păcate a murit?” Răspuns-a îngerul: „Eu nu sînt om, nici duh viclean și nu voiesc să spun minciuni, ca toți acești draci. Ci, întru slava Domnului nostru Iisus Hristos, vă spun vouă că, din ceasul cînd a început a se îmbolnăvi, de atunci a început a lăcrima, mărturisindu-și păcatele sale. Și, întinzîndu-și mîinile sale la cer, se ruga lui Dumnezeu și, pentru că l-a iertat, Dumnezeu îl stăpînește. Slavă judecății Lui celei drepte”.
Îngerii au început să rîdă, iar dracii le-au răspuns: „Dacă se cade să fie mîntuit acesta, apoi toată lumea va primi mîntuire și toți păcătoșii; și, în zadar ne ostenim noi”. Sfinții Îngeri au continuat să-i ridiculizeze „Luați aminte ticăloșilor, că oricîți ar fi cei care, din tinerețe, au greșit, dar pe urmă s-au mărturisit și s-au pocăit, apoi să știți că de toate acele păcate, pe toți i-a iertat Dumnezeu. Și măcar că de au mai și căzut în oarecare răutăți, dar îndata lăcrimînd, pocăindu-se, suspinînd, și făcînd milostenie la săraci, aceștia, degrabă au primit iertaciune. Deci, ce vi se pare vouă, ticăloase fiare cumplite, oare se cade să cîștige mîntuire sufletul acesta, sau nu? Însă să știți că Dumnezeu le este judecător acelora care, prin pocăințe, își aruncă nădejdea către Dînsul. Drept aceea, cîți oameni își mărturisesc cu lacrimi păcatele lor înaintea lui Dumnezeu, cu smerenie multă și cu suspinuri și se căiesc de lucrurile rele, primesc de la Milostivul Dumnezeu iertarea păcatelor lor. Iar cei care vor muri întru fărădelegi, tănuind păcatele față de Dumnezeu și nemărturisindu-le, acelora Dumnezeu le este judecător și-i va mustra în vecii cei nesfîrșiți”. Duhurile cele viclene s-au rușinat. Și așa s-a dus spre porțile cerești și s-a mîntuit sufletul acela. (din „Pateric”)
Lasă un răspuns