SINAXAR Sinaxar ortodox

Pomenirea Sfîntului Mucenic Procopie (sec. IV)

Sfîntul Mucenic Procopie a trăit pe vremea împăratului Dioclețian și era originar din Ierusalim. Născut din tată credincios, Hristofor, și dintr-o mamă necredincioasă, Teodosia, numele cel dintîi al sfîntului a fost Neania, fiindcă numai după botez a primit numele de Procopie. Murindu-i tatăl, a fost crescut de mama sa, care l-a învățat să se închine la idoli. Ajuns la vîrsta bărbatului desăvîrșit, la insistențele Teodosiei, care a voit să-l facă ostaș destoinic, în slujba împăratului, a ajuns dregător al Alexandriei. Într-o zi, mergînd pe drum, cu două sute de ostași, cu porunca să omoare pe creștini, a auzit un glas chemîndu-l pe nume, Neania. Sfîntul, rugîndu-se să i se arate mai lămurit cine este cel ce îi grăia, i s-a arătat o cruce în chipul cristalului și, s-a auzit un glas de la cruce, zicînd: „Eu sînt Hristos cel răstignit, Fiul lui Dumnezeu”. Și l-a învățat toată taina credinței noastre. Întorcîndu-se la Schitopolis, el a poruncit unui argintar să-i facă o cruce, la fel cu aceea care i se arătase, o cruce cu trei icoane.

Noua lui condiție s-a aflat repede, fiind pîrît că este creștin, chiar de mama sa. Drept urmare, Sfîntul a fost trimis spre cercetare la dregătorul din Cezareea Palestinei. Acolo, nedorind să jertfească idolilor, a fost bătut cumplit și închis, aproape mort, în temniță. Însă, a fost vindecat de un înger, fapt în urma căruia, mulți idolatri au venit la credință, între care și cea care îl vîndu-se, Teodosia. Atunci, dregătorul a hotărît asupra Sfîntului Procopie să i se taie capul cu sabia. Sfîntul și-a făcut rugăciunea sa pentru cetate, pentru cei din primejdii, pentru săraci, ca toți să fie păziți prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, și apoi, cu bucurie, și-a plecat sub sabie cinstitul său cap.

Sinaxar romano-catolic

Pomenirea Fericitului Eugen al III-lea

Într-o perioadă de grave abateri de la morala creștină, cardinalii au chemat la conducerea Bisericii pe un călugăr pregătit într-o mănăstire a Sfîntului Bernard, pe nume Petru Bernard. Originar dintr-o familie nobilă din Montemagno (Italia), a intrat în ordinul călugăresc întemeiat de Sfîntul Bernard de Clairvaux, iar după alegerea ca papă și-a luat numele de Eugen al III-lea.

Eugen al III-lea a condus Biserica timp de opt ani și cinci luni (1145-1153) în împrejurări foarte grele pentru Biserică și Statul Papal. Între acțiunile însemnate ale pontificatului său se amintesc: convocarea și prezidarea a patru concilii: Paris, Trier, Reims și Cremona; pregătirea unei cruciade împotriva amenințării crescînde din partea turcilor, promovarea studiilor teologice, apărarea credinței împotriva ereziilor. Dar ceea ce i-a adus prețuirea supremă din partea contemporanilor și a posterității este felul în care a știut să îmbine în viața lui personală austeritatea vieții călugărești cu cerințele demnității papale. Și-a încheiat viața la Tivoli, lîngă Roma în anul 1145. (Constantin GHERASIM)