Pomenirea Sfintei Mucenițe Eufimia
Sfînta Eufimia s-a născut și a crescut la Calcedon, în ținutul Bitiniei, lîngă Bosfor. Era fiica unui oarecare Filofron și a Teodosianei și se purta, în viață, ca o tînără fecioară, care își închinase viața lui Hristos. Fiind pîrîtă că este creștină, a fost judecată și torturată cu roata, apoi a fost dată la fiare și la alte chinuri, primind cununa muceniciei în anul 307, pe vremea sîngerosului împărat Galeriu.
Astăzi, se prăznuiește minunea ce s-a făcut de cinstitele moaște ale Sfintei Mucenițe Eufimia, în timpul celui de-al patrulea Sinod Ecumeni, ținut la Calcedon în anul 451. Atunci, într-o perioadă în care ereticii nu voiau să primească dogmele dreptei credințe, Sfinții Părinți ai Sinodului au zis către ei: „Scrieți, într-o carte, mărturisirea credinței voastre și vom scrie, și noi, mărturisirea noastră. Și amîndouă scrierile să le pecetluim și să le punem la racla cu preacinstile moaște ale marii Mucenițe Eufimia. Apoi, să ne rugăm, cu post, lui Dumnezeu, ca prin ei să ne descopere credința cea dreaptă”. Pecetluind racla cu pecete împărătească, au pus păzitori. Și, după trei zile de post și rugăciune, deschizînd racla au găsit scrierea dreptcredincioșilor în mîna dreaptă a Sfintei, iar pe cea a ereticilor răucredincioși la picioarele ei. Spre aducere aminte despre această preaslăvită minune, din timpul Sinodului, Sfînta Muceniță Eufimia se zugrăvește totdeauna cu o scrisoare în mîna dreaptă.
Sinaxar romano-catolic
Pomenirea Sfîntului Benedict
Sfîntul Benedict s-a născut în anul 480 la Nurcia (Umbria-Italia) în familia patriciană Ancia. De tînăr a fost trimis să studieze retorica și filosofia, dar dezgustat de ușurătatea vieții din oraș s-a retras în mica localitate Affile, unde și-a continuat studiile, supunîndu-se unei aspre discipline ascetice. Nemulțumit cu această singurătate relativă, s-a retras într-o mică peșteră la Subiaco (localitate la sud de Roma) sub conducerea unui sfînt pustnic. Benedict avea atunci 20 de ani. După trei ani de singurătate, rugăciune și penitență, a fost descoperit de păstorii din partea locului. Nenumărați credincioși din împrejurimi îl căutau pentru a-i cere sfatul, iar călugării mănăstirii din Vicovaro l-au rugat să le fie conducător spiritual. El a acceptat și a început opera de restaurare a disciplinei mănăstirești. Unii călugări s-au împotrivit și s-a ajuns pînă acolo încît au încercat să-l omoare, punîndu-i otravă în paharul cu băutură. Benedict i-a părăsit și s-a întors la peșteră. În jurul lui au început să se adune grupuri de tineri dornici de o viață spirituală deosebită. Pentru ei, Sfîntul Benedict a întemeiat douăsprezece mănăstiri cu cîte doisprezece „frați” hotărîți să urmeze normele trasate de părintele lor spiritual. Pentru a evita șicanele din partea unor persoane sus-puse, Benedict a plecat în anul 529 spre sud, lîngă orașul Neapole, și și-a stabilit locuința pe o stîncă abruptă. Acolo a dărîmat templele zeilor Apollo și Jupiter și a zidit prima mănăstire închisă cu ziduri. Om practic și clarvăzător, Benedict a sintetizat legile de bază ale vieții mănăstirești, într-un motto dătător de energie: „ora et labora” – roagă-te și muncește. Prin aceasta el a readus în viața și ascetica creștină caracterul de contemplație unită cu acțiunea. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns