Pomenirea Sfîntului Prooroc Samuel
Sfîntul Prooroc Samuel a trăit cu mai bine de o mie de ani înainte de întruparea lui Hristos, pe vremea cînd poporul iudeu era cîrmuit de judecători. Sfîntul Prooroc Samuel, feciorul lui Elcana și al proorociției Ana, a fost cel de-al 15-lea și cel din urmă Judecător al evreilor. Copil născut prin rugăciunea maicii sale, Sfîntul Samuel a fost încredințat marelui preot Eli și a fost crescut în Legea Domnului, fiind foarte sîrguincios, atît la carte, cît și la săvîrșirea sfintelor slujbe. Dar, pe cît era Eli de bucuros pentru ascultarea și rîvna lui Samuel, pe atît era de mîhnit, din pricina celor doi fii ai săi, Ofni și Fineea, care, măcar că erau preoți, nu păzeau sfintele rînduieli și săvîrșeau multe fapte urîte.
În scurt timp, urgia lui Dumnezeu s-a abătut nu numai asupra casei lui Eli, fiindu-i uciși cei doi fii, ci și asupra întregului Israel, căci filistenii au pornit război. Atunci, chiar Chivotul Legii a căzut în mîna filistenilor și poporul evreu a stat în robie 20 de ani. În această perioadă, singura nădejde a evreilor a fost Samuel, ajuns judecător în locul bătrînului Eli, care a murit. Samuel nu a încetat să-i îndemne să se lepede de păcate și să se întoarcă la credința străbună.
Ajuns la bătrînețe, Proorocul Samuel, insuflat de Dumnezeu, a uns ca rege pe Saul. Aceasta, făcînd numeroase păcate, fapte în urma cărora, Proorocul Samuel, purtat de aceeași dumnezeiască insuflare, a uns pe cel de-al doilea rege al lui Israel, pe David, fiul lui Esei, din Betleem. Și, ajuns la adînci bătrîneți, s-a săvîrșit în pace.
Sinaxar romano-catolic
Pomenirea Sfîntului Bernard
Sfîntul Bernard s-a născut în 1090, într-un castel de lîngă localitatea Fontaine, aproape de Dijon, în partea de est a Franței. Copilăria și adolescența a petrecut-o urmînd școala mănăstirească din apropierea casei. După moartea mamei sale, Bernard a fost hotărît să părăsească bucuriile și splendorile castelului părintesc, spre a se retrage în mănăstire. Tatăl și frații s-au împotrivit energic și pentru a-l abate de la acest drum i-au propus să urmeze cursurile la o universitate din Germania. Pe drum, el a întîlnit o cruce singuratică. S-a aruncat în genunchi și a cerut lumină de la Atotputernicul Dumnezeu. Atunci, un glas lăuntric i-a șoptit că Cel răstignit pe Cruce și Biserica au nevoie nu de oameni învățați, ci de oameni care să iubească sincer sărăcia și jertfirea pentru mîntuirea tuturor. Astfel, la vîrsta de douăzeci și doi de ani a intrat în mănăstirea benedictină de la Citeaux. Discuțiile avute cu frații lui au lăsat urme adînci în sufletele lor. Bunul Tescelin, tatăl lui Bernard, a rămas consternat văzînd cum și ceilalți copii, unul cîte unul, au părăsit comoditățile castelului părintesc pentru a-l urma pe Bernard. Deoarece numărul celor dornici să intre în mănăstire era mare, abatele Ștefan Harding a hotărît să înființeze și alte centre. Unul dintre grupurile trimise să pună temelii noi a fost condus de Bernard. Mica ceată de călugări a ajuns într-o vale largă și s-au hotărît să rămînă acolo schimbînd numele în Clairvaux. Din mănăstirea de la Clairvaux, Bernard a răspîndit lumina sa asupra întregii creștinătăți. Cu puține clipe înainte de a muri, în seara zilei de 20 august 1163, Bernard le-a spus fraților săi: „nu știu de cine să ascult: de iubirea față de fiii mei care vor să mă rețină aici, sau de iubirea Dumnezeului meu care mă trage acolo sus!” (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns