Sîmbătă 30 august
Pomenirea Sfîntului Alexandru, patriarhul Constantinopolului
Sfîntul Alexandru a fost episcop pe vremea marelui împărat Constantin și a Sfîntului Mitrofan, întîiul patriarh al Constantinopolului. Era un bărbat cu multă rîvnă și împodobit cu o minunată înțelepciune și cu fapte bune. Cînd s-au adunat la Niceea Sfînții Părinți, patriarhul Mitrofan, neputînd merge din pricina bătrîneților, l-a trimis în locul lui ca mărturisitor al dreptei credințe pe Sfîntul Alexandru. Acolo, a dovedit multă pricepere împotriva învățăturii lui Arie, încît, îndrumările lui au fost de mult folos pentru statornicia adevărurilor credinței ortodoxe.
După moartea Sfîntului Mitrofan, Sfîntul Alexandru a fost înălțat patriarh al Constantinopolului. După o lungă viață de luptă și rîvnă, pentru apărarea credinței, Sfîntul Alexandru s-a mutat la Domnul, la vîrsta de 98 de ani.
Duminică, 31 august
Pomenirea punerii în sfînta raclă a Brîului Preasfintei
de Dumnezeu Născătoarei
Încă din cele dintîi timpuri, creștinii au arătat multă evlavie pentru
orice fel de lucruri care au avut vreo legătură cu Mîntuitorul Hristos,
cu Maica Domnului sau cu Sfinții Săi. Cinstitul Brîu al Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, pe care-l pomenim astăzi, a fost adus, de la Ierusalim la Constantinopol, așezat într-o raclă de aur, cu pecetluire împărătească, și a fost pus în biserica zidită de dreptcredinciosul împărat Teodosie cel Tînăr, la locul ce se numea Halcopratia, adică tîrgul de aramă. După mulți ani, pe vremea împăratului Leon cel Înțelept, soției acestuia, Zoe, supărată de duhul cel necurat, i s-a arătat o dumnezeiască vedenie, spunîndu-i că, dacă se va pune pe dînsa Brîul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, va fi tămăduită.
Atunci, ea i-a spus împăratului, care l-a rugat pe patriarh să-i ajute
soția. Și, dezlegînd pecetea, au deschis racla și au găsit înăuntru
cinstitul Brîu neatins de trecerea vremii. Cînd patriarhul l-a întins
deasupra împărătesei, aceasta a scăpat de chinuirea diavolească și
s-a vindecat. Văzînd minunea, toți au preamărit pe Dumnezeu, iar
cinstitul Brîu, fiind pus în aceeași raclă de aur, a fost pecetluit cu
pecete împărătească.
Sinaxar romano-catolic
Sîmbătă, 30 august
Pomenirea Sfîntului Felix și a Sfîntului Adauctus
Felix a fost un preot al bisericii din Roma, condamnat la moarte în timpul persecuției lui Dioclețian. Pe cînd se îndrepta spre locul execuției, pe drumul care duce la Ostia, din mulțimea de frați în credință, dar și de curioși s-a desprins un necunoscut care s-a îndreptat spre convoiul ce înainta încet; a ajuns la un pas de ostașii însărcinați cu îndeplinirea sentinței, a strigat cu glas puternic că și el este creștin și vrea să aibă aceeași soartă ca și preotul Felix. A fost ascultat pe loc. După ce au tăiat capul lui Felix, cu aceeași sabie au retezat și capul cutezătorului care a îndrăznit să sfideze legile împăratului. Nimeni din cei prezenți nu-l cunoștea și, pentru aceasta, comandantul ostașilor a însemnat „unus adauctus”, „unul care s-a adăugat”, de unde și numele de Adauctus. După excuția lor, au fost îngropați într-o criptă din Cimitirul Comodillei, pe calea celor șapte Biserici, nu departe de bazilica Sfîntului Pavel și dincolo de zidurile orașului. Cripta a fost transferată de papa Siriciu în baizilică, apoi mărită și decorată cu fresce de către papii Ioan I și Leon al III-lea. A devenit astfel un loc căutat de pelerini și de credincioșii evlavioși pînă spre sfîrșitul evului mediu, cînt multe catacombe și sanctuare subterane au căzut în uitare și au fost devastate.
Duminică 31 august
Pomenirea Sfîntului Raimuns Nonnatus
Sfîntul Raimund Nonnatus s-a născut în anul 1200 la Portell, o localitate lîngă Barcelona. La vîrsta de 18 ani, a participat la o solemnitate neobișnuită, în catedrala din Barcelona: inaugurarea oficială a „Ordinului Sfintei Maria a prețului pentru răscumpărarea captivilor”. Membrii ordinului, pe lîngă jurămintele călugărești obișnuite, se legau cu jurămînt să-și ofere viața și persoana proprie pentru răscumpărarea sclavilor. Participînd la solemnitate, Raimund Nonnatus a cerut să fie primit și el în rîndul „Mercedarilor” și în 1222 a fost sfințit preot. Pînă în 1231 a lucrat la eliberarea sclavilor. La Tunis, neavînd întreaga sumă cerută de negustorii de sclavi, s-a constituit el însuși în sclav. Pentru a-l împiedica să vorbească despre Hristos, stăpînul lui i-a perforat buzele cu un fier roșu și i-a închis gura cu un lacăt pe care îl deschidea numai cînd îi dădea mîncare. După opt luni de chinuri, alți Mercedari au adus suma necesară răscumpărării. Ultimii zece din viață i-a petrecut mai mult la Roma, îndeplinind misiuni încredințate de conducerea Ordinului. Într-o zi, fiind la Cordona, s-a îmbolnăvit de o febră violentă care l-a răspus, la vîrsta de numai 40 de ani. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns