Pomenirea Sfîntului David
Sfîntul David a dus la început o viață care nu avea nimic de-a face cu credința creștină. Era un tîlhar foarte temut de oameni, care trăia în pustie, unde a făcut multe răutăți, ucigînd oameni fără nici o milă. Avea sub comanda sa mai mult de 30 de hoți, care îl însoțeau în ticăloșiile sale. Odată, stînd cu ei pe munte, s-a gîndit la viața sa și a început să se teamă de Dumnezeu pentru că a făcut atîtea răutăți. I-a părăsit pe tovarășii săi și s-a dus la o mănăstire. Acolo, starețul i-a spus că, fiind bătrîn, nu va putea răbda osteneala și înfrînarea specifice monahismului. David s-a jurat atunci că, dacă nu va fi primit, se va întoarce la tîlharii săi, după care va reveni pentru a-i ucide pe toți călugării. Egumenul l-a luat în mănăstire și l-a tuns călugăr. Cu multă răbdare și dorință de mîntuire, David a urmat calea monahismului și a început o viață care a fost spre învățătură tuturor călugărilor. Într-o zi, i-a stat înainte Arhanghelul Gavriil, care i-a zis că Dumnezeu l-a iertat de păcate și i-a încredințat darul de a face minuni. Neîncrezător în spuse îngerului, David, asemeni Sfîntul Zaharia, a rămas mut. Nu putea vorbi decît atunci cînd îl slăvea pe Dumnezeu și se ruga. Sfîntul David a săvîrșit multe minuni cu puterea lui Dumnezeu, i-a luminat pe orbi, i-a făcut pe șchiopi să umble, a vindecat îndrăciții și cînta în biserica la rugăciune. În rest, nu putea rosti nici un cuvînt. Viața, faptele și pocăința acestui tîlhar au fost de folos multor generații de călugări.
Sinaxar romano-catolic
Pomenirea Sfîntului Profet Zaharia
Către sfîrșitul captivității babilonice a poporului evreu, Dumnezeu a ridicat pe profeții Agheu și Zaharia, care i-au pregătit sufletește pe evrei să se elibereze din robie, să reconstruiască Templul din Ierusalim și să refacă viața religioasă și socială. Zaharia, al cărui nume înseamnă „Dumnezeu își aduce aminte”, este profetul cel mai des amintit în Noul Testament după profetul Isaia. Era fiul lui Barahia și s-a născut în Galaad. Făcea parte din tribul lui Levi. La bătrînețe, s-a întors din Caldeea în Țara Sfîntă, unde a săvîrșit multe minuni și a făcut profeții cu un conținut apocaliptic, privind sfîrșitul lumii și judecata divină. El a fost chemat la misiunea de profet în același an cu Agheu, în 520. Activitatea lui profetică a durat, probabil, pînă la terminarea reconstruirii templului din Ierusalim. El a vestit chemarea lui Dumnezeu la pocăință, aceasta fiind condiția necesară pentru împlinirea făgăduințelor divine. Zaharia a atras atenția îndeosebi asupra caracterului spiritual al renașterii lui Israel, asupra sfințeniei ce trebuie realizată progresiv, odată cu refacerea materială. David a fost împlinit în orașul Ierusalim, atunci cînd Iisus Hristos a intrat solemn în orașul sfînt, călare pe asin.
Duminică, 7 septembrie
Sinaxar ortodox
Pomenirea Sfîntului Mucenic Sozont
Mucenicul Sozont a fost originar din țară Licaoniei și era păstor de oi. Purtîndu-și turma prin singurătăți și ferit de lumea păgînă, tînărul păstor a avut fericirea să creadă în Dumnezeul cel viu, în Hristos. Umbla ziua și noaptea cugetînd la legea Domnului. Unde era el cu oile, se adunau și ceilalți păstori, copii și bărbați, și el îi învăța cum să-L cunoască pe Dumnezeu cel adevărat. El reprezenta darul lui Dumnezeu, pentru că i-a adus pe mulți păgîni la Sfîntul Botez. Într-o zi, ajungînd cu turma lîngă un stejar, a ațipit și a avut o vedenie, care îl chema la nevoința mucenicească. A încredințat altora oile și s-a dus în cetatea Pompeiopol. Acolo, a intrat într-un templu, a luat mîna de aur a idolului, a sfărîmat-o în bucăți și a dat-o săracilor. N-a mai răbdat să vadă oameni nevinovați chinuți și a mărturisit înaintea
dregătorului că el este responsabil de cele petrecute în templu.
Dregătorul a dat poruncă să fie bătut cumplit, să i se frîngă mîinile și picioarele și să fie chinuit cît mai mult. Sozont a îndurat toată cruzimea, însă, în cele din urmă și-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu.
Sinaxar romano-catolic
Pomenirea Sfintei Regina
În anul 251, cînd Galia era provincie romană, Olibrius, prefectul Galiei, în trecere prin Alesia, a întîlnit la marginea orașului o tînără de 15 ani, care păzea o mică turmă de oi. Atras de înfățișarea ei nobilă și încîntătoare, a poruncit să fie adusă în fața lui. Tînăra i-a spus că se numește Regina și se trage dintr-o familie bogată, dar a fost alungată din casa părintească și a fost silită să-și cîștige pîinea în felul acesta, deoarece a cerut să fie botezată de doica ei, care era creștină. Prefectul, contrariat de faptul că Regina s-a lăsat atrasă de această credință oprită de lege și disprețuită de toată lumea, i-a promis că dacă va renunța la rătăcirea ei, o va lua de soție și va deveni o adevărată regină. Tînăra i-a spus deschis că nu se va despărți niciodată de Hristos. După ce a constatat că toate promisiunile sînt zadarnice, Olibrius a poruncit să fie aruncată în închisoare, pînă ce se va întoarce el din expediție. La întoarcere a găsit-o pe Regina mai curajoasă și mai hotărîtă. A poruncit să fie torturată. Călăii au obosit, dar tînăra fecioară nu a încetat să-L laude pe Dumnezeu și să-l dojenească pe Olibrius pentru purtarea nedreaptă față de creștini. În final, fiindcă nu renunța la credință, i s-a tăiat capul. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns