SINAXAR Sinaxar ortodox

Pomenirea Sfinților Mucenici Carp, Papil, Agatodor și Agatonica

Acești Sfinți Mucenici au trăit pe vremea împăratului Decius și a lui Valerian, conducătorul Asiei. Pentru tăria credinței lor și pentru viața lor curată, Sfîntul Carp s-a învrednicit să ajungă episcop la Tiatira, iar Sfîntul Papil era diaconul său, avînd de la Hristos și darul tămăduirilor. Împreună au răspîndit cu mult zel dreapta credință și au mîngîiat poporul în suferințele sale. Au fost pîrîți împăratului, nu numai că ei nu se închină zeilor, dar că îndeamnă și pe alții să se lepede de idoli. Atunci, împăratul a trimis pe Valerian, sfetnicul său și mare prigonitor al creștinilor, în părțile Asiei, iar acesta a poruncit ostașilor ca Sfinții Carp și Papil să fie prinși și aduși înaintea sa, la Tiatira. Pentru că au mărturisit cu îndrăzneală, înaintea tuturor, numele lui Hristos, cei doi au fost puși la chinuri. I-au legat de cai iuți și i-au dus în goană, mai mult tîrîndu-i, de la Tiatira la Pergam, orașul lor de naștere, iar acolo au fost bătuți cu toiege cu spini și trupurile lor au fost arse cu făclii. Sfîntul Agatodor, slujitorul lor, fiind de aceeași credință cu ei, și-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu, din aceste chinuri. Apoi, au fost spînzurați, pe lemn și, pe cînd li se strujeau trupurile, Sfîntul Carp a zîmbit în chinuri spunînd că „am văzut slava Dumnezeului meu și m-am bucurat”.

I-au tăvălit peste spini și i-au dat să-i mănînce fiarele, de unde au scăpat nevătămați. Drept urmare, au fost osîndiți să fie arși în foc. Pe cînd se înfierbînta cuptorul, s-a ivit și Agatonica, sora lui Papil diaconul, care a mărturisit și ea credința apostolilor. Deci, la porunca lui Valerian, tustrei au fost aruncați în cuptorul încins. Rămînînd nearși, li s-au tăiat capetele cu sabia.

Sinaxar romano-catolic

Pomenirea Sfîntului Eduard

Eduard s-a născut în anul 1004. Era fiul regelui anglo-saxon Etherled al II-lea. A fost nevoit să plece în exil împreună cu mama sa pentru treizeci și cinci de ani la Islip, lîngă Oxford. Acolo el a învățat să fie apropiat de biserică, a luat parte la slujbele religioase, și s-a întreținut cu călugării învățați în probleme de cultură. Eduard a nutrit o devoțiune deosebită față de sfinții apostoli Petru și Ioan, și pe cînd era încă în exil a promis că, dacă va reveni în Anglia, va face un pelerinaj la mormintele lor. Ajuns rege al Angliei a încercat să-și respecte promisiunea, dar sfetnicii l-au rugat să nu părăsească țara. În locul acelui pelerinaj, el a contribuit la ajutorarea cultului divin și a săracilor. Din suma de bani pe care ar fi cheltuit-o pentr pelerinaj, Eduard a înălțat în cinstea Sfîntului Petru o bazilică în partea de vest a Londrei, Westminster, și a întemeiat mai multe cămine pentru săraci și bătrîni. Regele Eduard a murit în anul 1065, după o domnie de douăzeci și trei de ani, șase luni și douăzeci de zile. Trupul său a fost înmormîntat în biserica ctitorită de el în Londra, iar în anul 1161, papa Alexandru al III-lea l-a ridicat la cinstea sfintelor altare. (Constantin GHERASIM)