Pomenirea Sfintei Mucenițe Anastasia Romana
Sfînta Anastasia a trăit pe vremea împăraților Deciu și Valerian, care au început o puternică prigoană împotriva creștinilor. Romană de neam, tînără cu vîrsta, Sfînta Anastasia se afla într-o mică mănăstire de fecioare, din apropierea Romei, unde era stareță o călugăriță îmbunătățită, anume Sofia. Rămasă orfană la vîrsta de trei ani, Anastasia a fost luată de bătrîna Sofia și crescută la mănăstire.
Oricît era ferită de lume, oamenii au aflat de frumusețea și înțelepciunea ei, și mulți au cerut-o în căsătorie. Însă ea a rămas neclintită în dragostea către Hristos. Dregătorul Prov, cînd a auzit de această fecioară, a trimis ostași să o caute și, aflînd-o, au adus-o înaintea lui în lanțuri. Prov a sfătuit-o să-și caute un bărbat și să se mărite, să se închine zeilor, ca frumusețea ei să nu se piardă în zadar. Însă ea a răspuns că „viața și veselia mea este Domnul Iisus Hristos, pentru Care de o sută de ori, de ar fi cu putință, sînt gata a murit”.
Auzind acest cuvînt, Prov a poruncit de au bătut-o peste obraz și i-au sfîșiat veșmintele, au afumat-o cu fum înecăcios de pucioasă și de smoală, apoi au bătut-o cu toiege și i-au zdrobit oasele pe roată. Înfuriat că nu înceta să-l mărturisească pe Hristos, Prov a pus-o la chinuri și mai cumplite, încît poporul din Roma a început a murmura împotriva acestor cruzimi, iar mulți s-au apropiat de credință și s-au lepădat de idolatrie, botezîndu-se.
În cele din urmă, Sfînta Anastasia a fost scoasă afară din cetate și i s-a tăiat capul.
Sinaxar romano-catolic
Pomenirea Sfîntului Narcis
Sfîntul Narcis a fost al treizecilea episcop al Ierusalimului, chemat să păstorească această venerabilă biserică în naul 195, pe cînd avea vîrsta de aproape o sută de ani. Despre el se știe că împreună cu Teofil al Cezarei a prezidat Conciliul care a hotărît ca sărbătoarea Paștelui să fie ținută întotdeauna în zi de duminică. Cu toată vîrsta înaintată, nu a fost scutit de loviturile urii și răutăți omenești. Acuzat pe nedrept de oameni de fapte pe care nu le-a săvîrșit, Narcis s-a retras în singurătatea chiliei sale. În anul 212, bătrînul a reapărut în oraș, cu trupul slăbit, însă cu inima și mintea pline de viață. Acuzatorii săi fuseseră pedepsiți de Dumnezeu pentru gîndurile și faptele lor, iar Sfîntul a fost repus în scaunul de episcop. A acceptat, dar a cerut să i se dea un episcop ajutător. Se crede că a murit la vîrsta de 120 de ani, fiind venerat chiar din timpul viețiii ca un urmaș vrednic al sfinților apostoli. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns